Paul Stănescu, vestea aşteptată de români: Când vor fi majorate pensiile şi alocaţiile

Paul Stănescu, senator

Paul Stănescu anunţă care va fi prima măsură care va fi luată de PSD după demiterea Guvernului Orban. 

„Ludovic Orban este primul premier care ignoră de luni de zile, cu cinism, interesele pensionarilor și ale copiilor, într-un context de criză, în care tocmai aceste categorii ar trebui protejate.

A trecut destul timp ca să înțelegem că pe agenda de guvernare liberală nu se află creșterea pensiilor, așa cum prevede legea adoptată în guvernarea PSD și nici dublarea alocațiilor. Premierul a spus astăzi, cu subiect și predicat, că va ataca la CCR legea prin care PSD a făcut posibilă dublarea alocațiilor.

Ceea ce nu înțelege acest guvern este că nu trebuie să se comporte ca și cum românii trec doar printr-o criză de sănătate. Aceștia se luptă și cu o criză economică, care le-a afectat și le-a diminuat veniturile și perspectivele. Și cine sunt cei mai vulnerabili în fața acestei crize, dacă nu marea majoritate a pensionarilor și copiilor, care sunt dependenți de veniturile familiei, la rândul lor afectate”, transmite Paul Stănescu.

Stănescu: „Aceste creșteri legitime s-ar duce tot în economia națională”

„Aceste creșteri legitime s-ar duce tot în economia națională, ar consolida consumul și ar mai reduce starea de vulnerabilitate a acestor două categorii. Guvernul Orban ar face bine să nu mai amăgească nici pensionarii care sunt părinții noștri, nici copiii, care sunt viitorul nostru. Să facă bine să iasă din jocul ”ba creștem, ba nu creștem, ba ne mai gândim” sau să facă un pas în spate de la butoanele guvernării pe care o folosesc mai mult pentru interesele lor politice și electorale.

Dacă nu, după ce vom depune o moțiune de cenzură, împotriva acestui guvern cinic, care și-a administrat mai bine interesele economice și politice decât pe cele ale românilor, cele două obligații, de majorare a pensiilor și de dublare a alocațiilor, vor fi îndeplinite foarte repede„, se arată în mesajul lui Paul Stănescu.

Sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here