Unul dintre cei doi angajați ai Alro Slatina care au ajuns cu arsuri la spital, în stare critică. A fost transferat la Craiova, apoi la Timișoara cu avionul

Unul dintre cei doi angajați ai Alro Slatina care au ajuns, luni, cu arsuri și cu multiple fracturi la spital în urma unui grav accident de muncă, a fost transferat la Spitalul Craiova și, apoi, la Spitalul Județean de Urgență Timișoara.

Bărbatul, de 32 de ani, care este angajat la Alro Slatina pe post de lăcătuș, a suferit arsuri pe 70% din suprafața corporală.

„Am înțeles de la reprezentanţii societăţii că lăcătuşul mecanic, în vârstă de 32 de ani, a fost transferat de la Slatina la Craiova și că medicii de acolo au decis să-l transfere mai departe la Timişoara cu avionul la Timișoara. El este mai grav, având arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Noi nu dorim să ne confruntăm cu astfel de evenimente, dar uite, că, din păcate, se mai întâmplă și astfel de accidente”, a declarat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, Cristian Ungureanu.

Celălalt muncitor, sudor la Alro, în vârstă de 43 de ani, a suferit și el arsuri, dar numai pe 15 la sută din corp. Acesta a rămas internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. El are și o fractură la mâna stângă în urma impactului cu solul, pentru că cei doi, după ce a izbucnit incendiul, au sărit de la o înălțime de aproape patru metri ca să se salveze de flăcări.

Cei salariați ai Alro au ajuns la spital, luni, cu arsuri grave, după ce niște conducte vechi pe care cei doi le dezafectau au luat foc din cauza lichidului inflamabil care era în interiorul lor. 

Inspectorii de muncă au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă.

În paralel cu reprezentanții ITM Olt, și polițiștii din Slatina au demarat verificări în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here