Fostul viceprimar al Slatinei condamnat pentru corupție, Gabriel Diaconu, și-a găsit partid și candidează la primărie/ DOCUMENT

Fostul viceprimar al Slatinei condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupție, Gabriel Diaconu, și-a găsit și un partid politic din partea căruia să candideze la funcția de primar al Slatinei. El a fost numit președinte interimar al organizației județene a Partidului Ecologist Român și are obligația ca, în termen de 90 de zile, să organizeze conferința de alegeri pentru structurile de conducere a filialei. La sfârșitul anului trecut, Diaconu își anunțase candidatura la funcția de primar al Slatinei ca independent.

Fostul viceprimar al Slatinei în primul mandat de primar al lui Darius Vâlcov, Gabriel Diaconu, a fost numit președinte interimar al PER Olt începând cu data de 1 iulie 2020, printr-o decizie semnată de președintele partidului, Dănuț Pop.

Potrivit documentului, noul președinte interimar are obligația ca în termen de 90 de zile de la data la care s-a emis decizia pentru numirea sa în funcție, să organizeze conferință de alegeri pentru structurile de conducere a filialei.

Reamintim că, la sfârșitul anului trecut, Diaconu își anunțase candidatura la funcția de primar al Slatinei ca independent. Anunțul a apărut atunci pe rețelele sociale, unde a fost postat un banner cu imaginea viitorului candidat și cu sloganuri electorale.

Gabriel Diaconu, primul viceprimar al Slatinei din mandatul de primar al lui Darius Vâlcov, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, în 2012, de Curtea de Apel Craiova, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţional Anticorupţie (DNA), în perioada august 2004 – martie 2006, Diaconu a atribuit în mod nelegal şi arbitrar un număr de 18 contracte de efectuare de lucrări publice. Iniţial, Diaconu fusese condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Slatina, însă, în urma recursului procurorilor DNA, magistraţii din Craiova au dispus executarea celor patru ani în regim de detenţie.

Diaconu a fost eliberat în 2015, după ce şi-a ispăşit pedeapsa în penitenciarele din Craiova, Târgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin. Între timp, a expirat și perioada în care el a avut interdicție să își exercite dreptul la vot și dreptul de a fi ales în funcții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.