PSD depune moțiune de cenzură: ”100 % va trece”. Pe cine va propune prim-ministru

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură, care ”100% va trece” de votul Parlamentului.

”Vom depune o moţiune de cenzură şi această moţiune de cenzură va trece”, a declarat Ciolacu duminică seară într-o emisiune la Antena 3.

Liderul interimar al social-democraţilor a spus că, în grupul de lucru, o primă formă a textului moţiunii a fost deja creionată de senatorul Şerban Nicolae şi că s-au strâns până în prezent 204 semnături de susţinere.

”Avem 204 semnături până acum. Primul text a fost lucrat de Şerban Nicolae”, a precizat Marcel Ciolacu.

El a susţinut că PSD va avea voturile suficiente să treacă această moţiune de cenzură.

”Vom avea voturile suficiente să treacă această moţiune. Marea majoritate a liderilor grupurilor politice doresc să treacă această moţiune”, a afirmat preşedintele interimar al PSD, care nu a avansat însă o dată certă la care va fi depusă moţiunea, ci doar a reamintit că a anunţat faptul că social-democraţii nu o vor depune în timpul stării de alertă.

Marcel Ciolacu a precizat, de asemenea, că PSD doreşte să meargă la consultările de la Cotroceni şi cu o propunere de prim-ministru după căderea Guvernului Orban.

”Vom prezenta şi un program economic pe termen scurt. Vom veni în faţa românilor şi vom prezenta şi un astfel de program. Şi nu doar în faţa românilor, ci şi în faţa preşedintelui României, deoarece preşedintele are atributul constituţional de a desemna primul ministru. Dorim să mergem cu o propunere de prim-ministru, susţinută de toate forţele politice care vor şi vota moţiunea de cenzură. Noi vom depune o moţiune de cenzură şi 100% această moţiune va trece”, a subliniat Ciolacu.

Întrebat dacă are deja un nume pentru un viitor prim-ministru, el a declarat că este preferat, în acest moment, ”un specialist în economie”.

”Orban nu mai are niciun fel de credibilitate”

”Românii au început să îşi dea seama cu cine au de-a face. Guvernul este lipsit total de credibilitate. Prim-ministrul e un mincinos patologic. Orban nu mai are niciun fel de credibilitate. Preşedintele României, în acest moment, trebuie să recunoască acest eşec politic numit Orban şi să îi ceară de îndată demisia. El nu mai este ascultat de cetăţeni. Oamenii şi-au dat seama de toată manipularea cu cifrele, de tot acest joc politic. Ei (liberalii – n.r.) au făcut din această pandemie un joc politic şi acum acest joc politic li se întoarce în cap, pentru că oamenii nu mai ştiu ce să creadă şi nu văd nicio coerenţă în actul guvernamental şi în decizii. Şi o lipsă totală de transparenţă. Cred că demisia lui Orban ar fi cea mai potrivită pentru că acum preşedintele ar trebui să recunoască doar un eşec politic, pentru că, dacă va fi peste câteva luni de zile cu aceste prelungiri de stări de alertă, preşedintele României va avea de gestionat un dezastru economic în primul rând”, a declarat Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here