Mâine sunt prăznuiți Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, mari făcători de minuni şi vindecători de boli grave. Ce e bine să faci

Sursa foto: digi24.ro

Mâine sunt prăznuiţi Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei şi Sfinţii Mucenici Apolonie, Vianor şi Siluan. Aceştia au îndurat chinuri de neimaginat pentru că au refuzat să renunţe la credinţa în Hristos. Sunt mari făcători de minuni mai cu seamă în probleme de sănătate.

Sfinţii 45 de Mucenici din cetatea Nicopolea Armeniei au trăit în vremea împăratului Liciniu (308-324), scrie crestinortodox.ro.

Aceştia au fost pătimit crunt din pricina faptului că nu au vrut să renunţe la credinţa în Hristos. Le-au fost tăiate mâinile și picioarele, iar trupurile mutilate le-au fost aruncate în foc. Unii au murit în momentul în care li s-au tăiat mâinile și picioarele, alții au fost aruncați de vii în foc.

Oasele sfinţilor au fost aruncate în răul Lices. Ele au fost recuperate din acest râu de câțiva credincioși și puse la loc de cinste. După moartea lui Liciniu, în cinstea acestor mucenici a fost ridicată o biserică, iar rămăşiţele lor au fost așezate aici și s-au prefăcut în izvor de tămăduiri.

Canon de rugăciune către Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Tropar Sfinţilor 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 5-lea.

Irmosul:

Mântuitorului Dumnezeu, Cel Ce a povăţuit pe popor prin mare, cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ostaşii lui Hristos cei purtători de chinuri, să-i lăudăm credincioşii cu cuget dumnezeiesc, ca pe nişte surpători ai rătăcirii şi luminaţi biruitori, cântând lui Dumnezeu laudă de biruinţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimitorilor cei ce v-aţi nevoit luminat pe pământ şi aţi răbdat chinurile, aţi primit în cer cununile, cântând cu un glas lui Dumnezeu cântare de biruinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind legaţi prin credinţă de unirea sufletului, aţi năvălit împotriva rătăcirii şi v-aţi arătat, biruitori purtători de cununi, cântând împreună cu un glas laudă de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Maica lui Dumnezeu, roagă neîncetat pe Dumnezeu, Cel Ce S-a întrupat din tine şi de sânurile Tatălui nu S-a depărtat, să izbăvească de toată primejdia pe cei pe care i-a zidit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cu puterea Crucii Tale…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi, ostaşi ai lui Hristos, fiind împodobiţi cu înţelegerea, cu râurile sângiurilor voastre aţi înecat pe vrăjmaşul cel necredincios.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dându-vă trupul la chinuri amare şi nesuferite, aţi luat prin credinţă dumnezeiască moştenire, vrednicilor de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din porunca tiranului fiind sfărâmaţi cu aruncări de pietre, cu adevărat aţi păzit ancora dreptei credinţe, pătimitorilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă-te, Preacurată, neîncetat, Celui Ce a ieşit din coapsele tale, ca să izbăvească de rătăcirea diavolului pe cei ce te laudă pe tine, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc Răstignirea Ta cea mântuitoare.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am glasul puterii Crucii Tale, că Raiul s-a deschis prin ea şi am grăit: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata purtătorilor de chinuri cea adunată cu legile dragostei celei iubitoare de Dumnezeu, întărindu-se cu puterea lui Hristos, a biruit pe vrăjmaşul cel potrivnic lui Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata cea chemată de Hristos, a pătimitorilor Lui, a răsturnat mulţimea necredincioşilor cea potrivnică lui Dumnezeu, cântând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorii de chinuri văzând lumină neapropiată în temniţă, întărindu-se cu dumnezeiască puternicie, au risipit negura cea întunecoasă a nebuniei idoleşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata mucenicilor cea pururea pomenită, uitându-se la frumuseţea bunătăţilor celor nepieritoare, s-a lepădat de nestatornica curgere a lucrurilor omeneşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Umbritu-te-a pe tine, Fecioară, puterea Celui din Înălţime şi te-a făcut Rai de desfăşurare, având în mijloc Lemnul vieţii, pe Mijlocitorul şi Domnul.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dis-de-dimineaţă grăim către Tine, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvintele Sfântului Duh fiind hrăniţi mucenicii, au făcut să înceteze necuvântarea idolilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stele purtătoare de lumină v-aţi făcut, pătimitorilor şi flori ale credinţei, trimiţând mirosul cel bun.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-v-aţi, sfinţilor, Celui Preaînalt, holdă secerată cu secerile muceniciei, prealăudaţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu înceta a te ruga Celui pe care L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine neîncetat.

Cântarea a 6-a. Irmos: Înconjuratu-m-a adâncul…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veselindu-se mucenicii strigau: primeşte, Stăpâne, duhurile noastre în mâinile Tale şi le odihneşte, că dorim de Tine, Mult Milostive.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata mucenicilor Tăi, Iubitorule de oameni, săvârşind călătoria, s-a făcut împreună locuitoare cu îngerii; şi acum se roagă să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lauda cea bună a mucenicilor, ceata cea aleasă de Dumnezeu a mucenicilor, bună cuviinţa mucenicilor, rugaţi-vă cu fierbinţeală, să ne mântuim toţi, cei ce scăpăm către voi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Care cuvânt va putea tâlcui minunea zămislirii tale cea mai presus de fire, Preacurată? Că ai zămislit pe Dumnezeu, Care a venit la noi pentru milostivirea Sa.

Irmosul:

Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni şi m-a mântuit dreapta Ta, Doamne.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca o pârgă a firii…

Multe chinuri aţi suferit pentru Hristos, Mucenicilor, toată mulţimea zeilor cea idolească şi toată înşelăciunea învăţăturii celei rele aţi surpat, călcând acestea cu puterea lui Hristos. Iar pe noi, pe toţi, ne-aţi învăţat să cântăm cu credinţă: Aliluia.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce, în cuptorul cel cu foc, pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind în cuptor purtătorii Tăi de chinuri, Hristoase, cântau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorilor de chinuri, fiind luminaţi cu lumina Treimii, cu veselie v-aţi dat sufletele voastre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorilor de chinuri, stând pururea înaintea lui Dumnezeu, purtând cununi, rugaţi-vă pentru noi neîncetat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte luminători ai adevărului, ca nişte turnuri ale bunei credinţe, v-aţi arătat credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe mijlocirea mântuirii noastre te rugăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, îmblânzeşte-L nouă, pe Cel Ce S-a întrupat din tine.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Fiul şi Dumnezeul…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cererile noastre ale celor credincioşi să se facă împreună cu mucenicii şi să ne învrednicim a fi părtaşi moştenirii lor, lăudând pe Domnul şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata pătimitorilor celor tari cu bucuria inimii, în chip încuviinţat, a primit de la Hristos cununa şi luminat, Îl laudă şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Roşindu-vă cu pâraiele sângiuirilor voastre, vrednicilor de laudă, împărăţiţi în ceruri împreună cu Hristos, cu dreaptă credinţă lăudându-L şi preaînălţându-L pe El în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pe ostaşii cei tari, pe sfeşnicele luminii celei nestinse, pe părtaşii luminătorilor, pe stelele cele ce pururea luminează cu dreaptă credinţă să-i lăudăm şi să-i preaînălţăm întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Înaltă decât heruvimii te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu Curată, că ai purtat în pântecele tău pe Cel Ce este purtat de ei; pe Care noi oamenii împreună cu cei fără de trup Îl preaslăvim întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm să binecuvântam şi să ne închinăm Domnului, cântăndu-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Fiul şi Dumnezeul, Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci şi în anii cei mai de pe urmă din Fecioara Maică S-a Întrupat, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe tine Maica lui Dumnezeu…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Rugaţi-vă pentru mântuirea de obşte, prealăudaţilor mucenici, cei ce staţi înaintea lui Hristos, pentru Care aţi răbdat şi nevoinţele.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Surpând cetatea rătăcirii cu putere tare, nebiruiţilor, v-aţi învrednicit a locui în casă cerească împreună cu îngerii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bunii biruitori mucenici, arătându-se pururea ca nişte luminători, neîncetat luminează sufletele noastre cu străluciri dătătoare de lumină.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

După legile şi rânduielile muceniciei biruind pe vrăjmaşul tiran, aţi primit cununile dreptăţii, pururea cinstiţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, pe Care L-ai născut şi cere să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu credinţă te laudă pe tine.

Irmosul:

Pe tine Maica lui Dumnezeu, Ceea ce eşti mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut în chip de negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…

Oştindu-se bine ostaşii lui Hristos cei viteji, cu desăvârşire au înecat în curgerile sângiurilor lor pe Veliar. Căci, cu pietre fiind zdrobiţi, cu sabia tăiaţi, cu foc arşi şi în apă aruncaţi, purtători de cununi luminat s-au arătat. Pentru aceasta, sunt cinstiţi şi cu credinţă sunt măriţi.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…

Mulţimea gândurilor mele cele necurate şi ploaia cugetelor mele cele necuvioase cine le va putea spune, Preacurată? Şi împotrivirile vrăjmaşilor mei cei fără de trup şi răutatea lor cine o va povesti? Dar, cu rugăciunea ta, Ceea ce eşti Bună, dăruieşte-mi izbăvire de toate acestea.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…

Fecioara Ceea Ce Te-a născut, Hristoase, în vremile cele de pe urmă pe Tine, Care eşti Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te pe Cruce spânzurat, striga: Vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Tu, Cel Ce eşti de îngeri slăvit ca un Dumnezeu, de bunăvoie eşti Răstignit acum, Fiule, de oamenii cei fărădelege! Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here