Crimă ÎNFIORĂTOARE. O tânără a fost ucisă de viitorul soţ. Cum a fost prins agresorul/ VIDEO

Un bărbat de 27 de ani din municipiul Hunedoara este cercetat după ce şi-ar fi ucis concubina cu un cuţit. Individul s-a automutilat după comiterea oribilei fapte. Agresorul a fost prins pe stradă de un jandarm aflat în timpul liber.

Poliţiştii au fost alertaţi iniţial că în cartierul Om din Hunedoara are loc un scandal în familie. O tânără de 22 de ani a fost înjunghiată cu un cuţit în zona gâtului de concubinul ei care apoi a fugit din locuinţă.

Suspectul de crimă a fost prins pe stradă de un jandarm aflat în timpul liber care observase că tânărul era plin de sânge. Individul i-a spus că şi-a omorât viitoare soţie.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se acorda primul ajutor, fiind păzit de poliţişti.

“Din păcate, medicii nu au reuşit să îi salveze viaţa femeii. Cercetările vor fi preluate în competenţa procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, necropsia urmând a stabili cauza morţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu, conform Agerpres.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here