Explozie uriașă în Beirut. Trei zile de doliu național în Liban: cel puțin 100 de oameni au murit și 4.000 au fost răniți/ FOTO

Beirut, capitala Libanului, a fost zguduită marţi de două explozii puternice, una în zona portului, cealaltă în zona reşedinţei fostului premier Saad Hariri, din centrul oraşului. Se estimează că victimele sunt de ordinul sutelor. Potrivit unor rapoarte preliminare, nu ar fi vorba de acte teroriste.

Un bilanț provizoriu vorbește despre cel puțin 100 de morţi și 4.000 de răniți. Numărul victimelor poate crește, însă, în orele următoare, pentru că multe persoane sunt date dispărute, iar spitalele din Beirut sunt deja pline.

Zeci de oameni au fost răniţi în urma unei explozii de origine necunoscută în portul Beirut, o parte dintre ei fiind îngropaţi sub moloz, a informat Crucea Roşie a Libanului marţi. Explozia puternică s-a auzit în tot oraşul, provocând panică în capitala libaneză. Ferestre ale unor clădiri din oraş şi de la periferie au fost sparte de forţa deflagraţiei, iar un fum negru s-a ridicat deasupra portului.

Geamurile a numeroase imobile şi magazine s-au spart pe o rază de kilometri. Nori de fum se ridică deasupra capitalei, iar zona portului este în întregime acoperită. Zona portului a fost izolată de forţele de securitate, care nu lasă să pătrundă în zonă decât protecţia civilă, ambulanţele şi camioanele de pompieri. Jurnaliştilor li s-a interzis accesul, potrivit unui corespondent al AFP. În zona cartierului portului, distrugerea este totală, mai scrie France Presse.

Am văzut o minge de foc şi fum ridicându-se deasupra Beirutului. Oamenii ţipau şi alergau, mulţi dintre ei sângerând. Balcoanele au căzut de pe clădiri. Geamurile din clădiri înalte s-au distrus şi au căzut pe stradă“, a declarat un martor.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here