Ministrul Sănătății: ”Avem o creștere a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere”. Explicațiile autorităților

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că în ultima perioadă se observă o scădere a mediei de vârstă a persoanelor infectate cu noul coronavirus, precum şi o creştere a numărului de cazuri grave la ”persoane relativ tinere”.

”După cum ați putut vedea în ultima perioadă, avem o scădere a mediei de vârstă a cazurilor infectate, după cum avem și o creștere a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere. Respectarea unor reguli, adaptarea de către noi a spitalelor, pentru a primi pacienții infecați Covid în diferite stadii de evoluție ale bolii, dar primordial rămâne respectarea acelor reguli cu scăderea transmiterii și inclusiv scăderea numărului de pacienți noi de la o zi la alta”, a spus ministrul, aflat într-o vizită la şantierul unui spital privat din Bucureşti.

Potrivit ministrului, România se află ”în a doua fază sau a doua cocoaşă” a primului val pandemic COVID-19.

”Suntem în cea de a a doua fază sau a doua cocoașă a primului val pandemic. După cum ați putut vedea în ultima săptămână, se încearcă o stabilizare a numărului de cazuri, având acel platou în fierăstrău. După cum am menționat, nu ține dor de noi, ca și sistem medical, iar această pandemie nu se tranșează în spital. Această pandemie se tranșează în pre spital”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Până marți, 18 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here