PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în weekend. Disconfort termic chiar şi la munte

Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în nord-estul țării. Vântul va avea intensificări în zona montană, cu viteze în general de 60…70 km/h, dar va sufla slab și moderat în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 8 și 20 de grade.

PROGNOZA METEO VINERI

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă după-amiaza în regiunile sudice, sud-estice și pe arii restrânse în cele vestice. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade pe litoral. Izolat în depresiuni vor fi condiții de ceață.

BUCUREȘTI

Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă după-amiază. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA

ÎN ȚARĂ

Valorile termice vor fi în creștere, astfel că vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în regiunile sudice. Disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei în estul, sud-estul și vestul țării, dar și în zona de munte, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral și în jurul a 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Noaptea vor fi condiții de ceață cu o probabilitate mai mare în regiunile sud-estice.

BUCUREȘTI

Valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior, astfel că vremea va deveni caniculară la amiază, când și disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICA

ÎN ȚARĂ

Vremea se va menține călduroasă, caniculară în zonele de câmpie și local în cele de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai multsenin, cu înnorări spre sfârșitul intervalului în regiunile vestice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei pe crestele montane, în vestul și estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 37 de grade, cu valori mai scăzute pe litoral, spre 26…27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade,mai coborâte în depresiuni. Dimineața, dar mai ales noaptea, pe arii restrânse îndeosebi în regiunile sud-estice va fi ceață.

BUCUREȘTI

Vremea se va menține caniculară, cu disconfortul termic accentuat și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatură maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 15…19 grade.

PROGNOZA METEO LUNI

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi caniculară după-amiaza în sudul și estul țării și pe arii mai restrânse în rest, iar disconfortul termic se va menține accentuat în zonele de câmpie și podiș. Cerul va avea înnorări în regiunile vestice, unde probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată, iar în restul teritoriului va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat,cu intensificări sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 37 de grade, cu valori mai scăzute pe litoral, spre 27…28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, mai coborâte în depresiuni. Dimineața, pe arii restrânse îndeosebi în regiunile sud-estice va fi ceață.

BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare caniculară, cu disconfortul termic accentuat. Cerul va fi mai mult senin ziua, iar vântul va sufla în general slab. Temperatură maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU ZILELE DE MARTI, MIERCURI SI JOI

ÎN ȚARĂ

În prima zi vremea va fi călduroasă, local caniculară în sudul și sud-estul țării, apoi se va răcori treptat, începând din nord-vest. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în jumătatea de vest ateritoriului.

BUCUREȘTI

Vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here