Caz revoltător: Un bărbat fără bilet de călătorie, snopit în bătaie de controlori. Reacţia oamenilor legii

Un bărbat de 47 de ani a fost bătut fără milă, în gară, de controlori pentru că nu avea bilet. Un polițist, impresionat și indignat de cele întâmplate, a preluat victima și a dus-o la spital.

Incidentul s-a petrecut duminică, 6 septembrie, în gara Aghireș-Fabrici, din Cluj Napoca. Bărbatul a primit o ofertă de serviciu la Oradea și a trebuit să ajungă cât mai rapid, așa că s-a urcat în tren și și-a asumat faptul că ar fi putut să primească amendă.

Situația a luat o întorsătură la care nu se aștepta nimeni. Controlorii au fost atât de deranjați de faptul că nu avea bilet încât l-au dat jos din tren și l-au bătut fără milă, iar apoi s-au urcat înapoi în tren și și-au continuat drumul.

Iustin Cercel Ludovic e din Cluj și este lucrător sezonier în construcții. “Duminică, am primit un telefon de la un angajator din Oradea, care-mi oferea un serviciu. Necazul era că nu dispuneam de niciun ban, așa că în jurul orei 14.00, am hotărât să urc în tren și apoi să plătesc amenda ce mi se va aplica de către conductor. Însă, se vede, calculul meu a fost greșit!”, a spus victima, potrivit bzc.ro.

După aproximativ 15 minute de la urcarea în tren, a apărut conductorul care i-a cerut tichetul de călătorie. I-a explicat că nu are și i-a prezentat pașaportul.

“Am fost somat ca la proxima stație să cobor din tren, însă l-am implorat să mă lase să-mi continui călătoria, fiindcă trebuie să ajung cu orice preț la angajare. Dar el, nu și nu – și a început să mă bruscheze și să mă lovească, iar după vreo două minute a apărut și colegul lui. Apoi, ambii m-au dat jos din tren, în gara Aghireșu-Fabrici, unde a început coșmarul: m-au bătut, teribil, chiar în fața localnicilor aflați acolo, în ciuda strigătelor și rugăminților acestora să mă lase în pace – sau să mă dea pe mâna poliției. Culmea, nici amendă nu mi-au dat și nici n-au anunțat poliția, s-au mulțumit să mă rupă în bătaie și să mă lase acolo, plin de sânge”, a mai povestit bărbatul.

Cum au acționat oamenii legii

Clujeanul a spus că a apelat la localnici să sune la 112 fiindcă telefonul lui era descărcat, iar la fața locului s-a prezentat la scurt timp un echipaj de poliție și o ambulanță care l-a dus la Spitalul Orășenesc Huedin.

“Îi datorez mult domnului polițist Emanuel, agentul Poliției TF din gara Aghireș, care – indignat de purtarea conductorilor și, mai ales, din milă, când a văzut în ce hal eram – a venit cu mine și azi la I.M.L.. Asta, după ce ieri m-a însoțit la spital, apoi, după ce mi-a fost acordat primul ajutor m-a adus înapoi la post și a avut răbdare cu mine să depun și plângere. Tot atunci, slavă Domnului, mi-a dat de mâncare și, pentru că se făcuse târziu, m-a transportat și acasă, la Cluj, în miez de noapte. În orice caz, fără inimă au fost cei doi conductori, care m-au bătut serios de tot, cu picioare în spate și coaste – după ce m-au culcat la pământ! Credeți-mă, nici acum nu înțeleg de ce au fost atât de răi cu mine, oare chiar a dispărut omenia de pe acest pământ?”.

Iustin a declarat cu tristețe că “acum sunt și bătut și fără serviciul pe care mi-l doream atâta! Ce îmi mai doresc eu acuma este doar să mi se facă dreptate, fiindcă este inuman ce am pățit – și un asemenea lucru nu poate rămâne fără urmări”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here