Detalii şocante despre crima din gelozie petrecută pe străzile din Sibiu. Ucigaşul a fugit din arestul de la domiciliu

Noi detalii în cazul crimei îngrozitoare din Sibiu, acolo unde un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat pe stradă de un cunoscut din cauza unei femei. Ucigașul are antecedente grave, iar acum era chiar în arest la domiciliu, fiind cercetat într-un dosar de trafic de droguri.

Criminalul, Roby, de 26 de ani, a fugit din arest ca să-l ucidă pe Dan, tânărul de 28 de ani. I-a luat viaţa după ce l-a înjunghiat în zona inimii. Cei doi ce s-au întâlnit miercuri seara pe strada Daliei, din cartierul Terezian, în Sibiu.

Dan era căsătorit şi era tatăl a doi băieţi.

Apelul la 112 a fost dat de un localnic care a găsit trupul neînsufleţit al tânărului într-o parcare. Ajunşi la faţa locului, salvatorii nu au mai putut face, din păcate, nimic pentru Dan.

Potrivit surselor din anchetă, criminalul o acuza pe victimă că ar fi avut o relaţie cu iubita lui cât a fost în arest, acesta fiind şi motivul gestului şocant.

Uciagaşul şi un presupus complice, care ar fi asistat la întregul incident, au fost reţinuţi de poliţişti.

“În cursul nopții de 10 septembrie a.c., în jurul orei 02,50, pe strada Daliei din municipiul Sibiu, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între doi tineri ar fi izbucnit un scandal în urma căruia unul l-ar fi înjunghiat pe celălalt în zona pieptului, acesta din urmă decedând.

Presupusul agresor se află în custodia polițiștilor.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a declarat Elena Walter, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here