Frăție liberală pe Primăria Scornicești. Afaceri suspecte, interese de grup, vacanțe de vis în Deltă/ FOTO+DOCUMENTE

Nici o reacție din partea candidatului PNL la funcția de primar al orașului Scornicești, Daniel Tudor, la recentele dezvăluiri pe care OLT-ALERT le-a făcut în legătură cu miliardele de lei pe care firmele sale le-a încasat de la bugetul orașului în perioada în care el făcea afaceri cu primăria. La drept vorbind, nici nu ar putea găsi contraargumente împotriva evidenței. Nu băgăm mâna în foc că nu a făcut învârteli și în ultimii patru ani, când, ca viceprimar, de teama conflictului de interese, și-a ținut afacerile departe de primărie. Au făcut, în schimb, sub protecția sa, afaceri cu bani publici amicii lui, care acum îl ajută în cursa pentru funcția de primar, ținta principală fiind bugetul orașului. 

Unul dintre amicii și finanțatorii candidatului PNL este Marius Alexandru Popa, poreclit Piticul Porno, care administrează o firmă de construcții, SC Alex Alpiro Busexpert SRL, cu sediul în Mărgineni Slobozia. Este societatea care a balastat cam toate drumurile, fără ca lucrările să fie prinse pe SEAP.

„Totul se face pe comandă și situații de lucrări. Se adună niște oferte, se lansează comanda către firma agreată și se fac lucrările pentru care se plătesc facturi. Această procedură nu implică sume mari de bani, dar sumele mici sunt multe”, ne-a dezvăluit o sursă din primărie.

Frăția liberală: Alexandru Popa și Daniel Tudor

Firma amicului lui Daniel Tudor beneficiază însă și de sume mai mari de bani pentru lucrări atribuite prin încredințare directă pe SEAP. Recent, Alex Alpiro Busexpert SRL a încasat de la Primăria Scornicești peste 1,2 miliarde de lei vechi pentru săparea unor șanțuri.

La acest gen de afaceri participă și omul de afaceri Cornel Stanciu, un mai vechi amic al viceprimarului Tudor, prin firma Simcor Impex SRL, abonată la banii publici ai Scorniceștiului de prin 2012, când Stanciu făcea parte din camarila liberală a primarului de atunci Cătălin Davidescu.

Dincolo de balastările drumurilor, Simcor Impex SRL a încheiat, nu mai departe de luna trecută, un contract de aproape un miliard de lei vechi cu Primăria Scornicești pentru lucrări de pavare și asfaltare.

Și construcțiile nu sunt singurul domeniu în care firma lui Stanciu prinde contracte de la primărie. În perioada 2018 – 2020 a beneficiat de un contract-cadru în valoare de patru miliarde de lei vechi pentru deszăpezirea orașului.

Un alt abonat la banii adunați din taxe și impozite este Ovidiu Devetac, aflat pe lista candidaților liberali pentru consiliul local la poziția 9. Devetac administrează compania SC Dalmovi SRL, care, deși nu apare pe SEAP, aprovizionează primăria cu tot felul de materiale, inclusiv cu becurile utilizate la sistemul de iluminat public. Pentru că respectivele corpuri de iluminat sunt așa de „bune”, ele sunt înlocuite cu o frecvență care face bine doar firmei lui Devetac.

Pe lista de consilieri se află și Valerică Albăstroiu, cu loc în consiliul local și pe perioada acestui mandat. El derulează afaceri în sectorul zootehnic și a reușit să încheie cu primăria, în condiții extrem de avantajoase și prin atribuire directă, contracte de închiriere pentru peste 100 hectare de pajiști în contul Asociației Crescătorilor de Animale Jitaru, al cărei președinte este.

De departe atracția afacerii sunt subvențiile pe care entitatea condusă de Albăstroiu le încasează de la APIA pentru întreținerea pășunilor închiriate. La un control serios, instituțiile abilitate ale statului ar putea găsi multe bube în modul de cheltuire a banilor, pentru că, spun surse apropiate afacerii, banii nu se duc în totalitate pe ceea ce asociația este obligată să-i cheltuiască. Anul trecut, asociația condusă de Albăstroiu a primit subvenții de 112.000 de lei.

Pe lista de consilieri se află și Alin Niță, cel care face bani din terenurile agricole pe care le lucrează în arendă și care contribuie, alături de ceilalți, la campania electorală a lui Tudor.

Printre susținătorii lui Daniel Tudor se numără și Gabriel Troană, zis Pipoi, pentru care candidatul PNL la funcția de primar și consilierii liberali au respins un proiect de hotărâre care aducea orașului o investiție de opt milioane de euro și câteva sute de locuri de muncă – capitol la care Scorniceștiul stă extrem de prost. Vorbim de încercarea Grupului Carmistin de a repune pe picioare fosta fermă de pui de la Piscani ce a aparținut Avicola Scornicești, proiect respins de liberali pentru Gabriel Troană, care a construit o casă în zona halelor fostei ferme și căruia îi era teamă că o să-l deranjeze mirosul de la pui, în ciuda faptului că investitorul a dat garanții că la Piscani vot fi folosite tehnologii avansate, inclusiv pe linie de mediu înconjurător.

„Echipa de șoc” pe care Daniel Tudor mizează este întregită de Niculae Florea, zis Florică Lumânăraru, un individ cu limbaj trivial de cele mai multe ori pe care PNL îl păstrează, din 2008, în Consiliul Județean, unde nu a luat cuvântul decât la depunerea jurământului. Deși singurul venit declarat o dată la patru ani este indemnizația de consilier județean și deși firma pe care o administrează, SC Sesam SRL, înregistrează pierderi anuale de zeci de mii de lei din 2007 încoace, el deține două case obținute prin cumpărare, bijuterii în valoare de 10.000 de euro și două autoturisme de lux, un BMW și un Mercedes GLE, pe care Lumânăraru îl scrie în declarația de avere în forma „Mercedez”.

____________________

În afară de cele câteva personaje enumerate mai sus, cu afaceri și, deci, cu interese de grup, lista candidaților este completată cu nume de care nu a auzit nimeni; sunt cei care vor fi puși să voteze într-un fel sau în altul, în funcție de interesele „elitelor” liberale. De altfel, componența listei nu o prea găsești pe niciunde, ca și cum liberalii din Scornicești nu ar dori ca electoratul să o cunoască. Cum ascuns vrea candidatul PNL la primărie să rămână și locul din Delta Dunării unde, împreună cu afaceristul Marius Alexandru Popa, deține o pensiune unde cei doi, alături de alți apropiați, își petrec vacanțele de vis, încercând să scape de stres și sărbătorind afacerile alimentate din banii publici, locul aducând-le și bani frumoși.

Am dorit să verificăm proprietățile lui Daniel Tudor, încercând să-i accesăm declarațiile de avere care ar trebui găsite pe site-ul primăriei. Nu le-am găsit!

Imagini cu Pensiunea „Anastasia” din Deltă unde Alexandru Popa și Daniel Tudor își petrec vacanțele de vis:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here