Accident grav pe DN 7, în Brezoi: Un TIR a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Șoferul a murit

Traficul pe Drumul Naţional 7 este blocat în acest moment pe ambele sensuri după ce, în dreptul localităţii Brezoi, un TIR a ieşit de pe șosea şi a căzut în albia râului. Înainte să se răstoarne, o mare parte din încărcătura de paleți s-a vărsat pe şosea.

În primele informații ale polițiștilor, șoferul, care conducea un camion înmatriculat în Brașov, a pierdut controlul volanului, a intrat în parapete și apoi s-a răsturnat în râul Lotru.

Eciphele de salvare sosite la fața locului au încercat să-l resusciteze pe șofer, dar acesta a decedat.

Traficul este blocat, dar se lucrează pentru a elibera cel puțin un sens de mers, deoarece coada de mașini formată în zonă a ajuns deja la câțiva kilometri.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here