Un accident rutier a avut loc, noaptea trecută, în afara localității Jitaru, vinovat pentru producerea evenimentului fiind un bărbat care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc.
În eveniment au fost implicate două autovehicule care circulau din direcția Pitești către Slatina.
„Unul dintre conducatorii auto, în vârstă de 42 de ani, din orașul Piatra Olt a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit oamenilor legii, evenimentul a fost soldat doar cu pagube materiale.


































