Tichete sociale de 500 de lei pentru elevii defavorizaţi, achitate cu întârziere. OUG a fost publicată în Monitorul Oficial din august

Ministerul Educației face lista pentru acordarea de tichete sociale de 500 de lei în preajma campaniei electorale, la aproape 3 luni de la adoptarea legislației prin ordonanță de urgență, anunţă edupedu.ro.

Școlile  au o săptămână la dispoziție să numere copiii “cei mai dezavantajați” și să comunice rezultatul Ministerului Educației. Termenul limită este marți, 3 noiembrie 2020, ora 14:00, potrivit documentelor primite de școli, obținute de Edupedu.ro. Ministerul face astfel o listă cu potențialii beneficari ai tichetelor sociale aprobate prin ordonanța de urgență nr 133/2020, iar demersul de centralizare și acordare a tichetelor de 500 de lei se va suprapune cu perioada campaniei electorale, care va începe oficial pe 5 noiembrie. Asta deși din 7 august, de când a fost adoptată OUG 133 sub pretextul urgenței imediate, au trecut aproape 3 luni în care nimeni nu a pus în aplicare actul normativ.

În plus, Ministerul Educației a dat deja lista cu toți acești elevi, a numărat 302 mii la fundamentarea proiectului de OUG, dar bugetul alocat programului ar ajunge doar pentru 260 de mii de elevi “cei mai dezavantajați”, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor din nota de fundamentare a actului normativ.

Școala a început pe 14 septembrie 2020, iar cu o lună și o săptămână înainte, pe 7 august 2020, Guvernul a probat prin Ordonață de Urgență acordarea de tichete sociale pentru elevii cei mai defavorizați, bani alocați din FEAD – Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizare persoane.

Este vorba despre OUG 133/7 august 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestora.

Graba autorităților pentru aplicarea acestei ordonanțe de urgență a fost prevăzută în nota de fundamentare:

“Având în vedere necesitatea imediată de a crea și consolida mecanismul de implementare a procedurilor privind acordarea de materiale școlare, pe de o parte, precum și adăugarea posibilității oferirii de vestimentație necesară frecventării școlii, respectarea acestor reguli prin asigurarea unui control eficient al acordării de materiale școlare, rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii, se impune adoptarea de măsuri de reglementare cu caracter imediat.

În scopul asigurării existenței unor mecanisme și competențe eficace de asigurare a respectării procedurilor, se relevă necesitatea de a eficientiza modalitatea de acordarea de materiale școlare către copiii cei mai defavorizați, prin sublinierea rolurilor pe care le au instituția prefectului și administrațiile publice locale. În acest demers, se impune adoptarea unor măsuri imediate, urgente, care nu pot fi amânate.”, prevede actul normativ.

OUG 133 a fost publicată în Monitorul Oficial din 12 august, cu o lună înaintea începerii școlii. Din acel moment au trecut 76 de zile, adică două luni și jumătate, până când Ministerul Educației a trimis școlilor o adresă prin care le cere numărul elevilor cei mai defavorizați, ca să se apuce să pună în aplicare măsurile “urgente”.

Adresa primită de toate școlile din România, de la Ministerul Educației, vine la două săptămâni după ce pe pe 7 octombrie (la două luni de la aprobarea OUG) Ministerul Fondurilor Europene a trimis o adresă la Ministerul Educației, document pe care se bazează demersul prezent de a aduna date despre numărul de elevi și copii “cei mai dezavantajați”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here