Cutremur puternic în Grecia şi Turcia, de aproape 7 pe scara Richter. Mai multe clădiri s-au prăbuşit/ VIDEO

Un cutremur cu magnitudinea 6,7 a avut loc vineri în largul insulei Samos din marea Egee, a anunțat serviciul grec de seismologie, citat de AFP. Seismul s-a resimţit şi în Turcia şi în Bulgaria.

În urma cutremurului, mai multe clădiri s-au prăbuşit atât în Grecia, cât şi în Turcia.

În ziua de 30 Octombrie 2020, la ora 13:51:24 (ora locală a României), s-a produs în DODECANESE ISLANDS, GREECE un cutremur puternic cu magnitudinea ml 6.7, la adâncimea de 30km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 98km SV de Karabaglar, 102km SV de Izmir, 123km V de Aydin, 135km SV de Manisa, 228km V de Merkezefendi, 232km V de Denizli, 243km E de Athens, 250km E de Piraeus, 253km SV de Balikesir, 281km SV de Usak“, a transmis Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Primele informații din Grecia nu indică victime, au fost avariate doar imobile şi drumuri, potrivit presei care citează autoritățile locale.

Centrul Seismologic European la Mediterana (EMSC) estimează intensitatea seismului la 7 pe scala Richter.

Presa turcă scrie, de asemenea, că în oraşul de coastă Izmir s-au prăbuşit clădiri.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here