Încă o învățătoare din Slatina a fost ucisă de COVID-19. „A fost un OM minunat”!

Încă o învățătoare din Slatina a fost răpusă de COVID-19. Ea nu mai era în activitate, fiind pensionară, dar zeci de colegi și foști elevi regretă plecarea ei la ceruri, spunând că „a fost un om minunat”.

Este vorba de învățătoarea pensionară Viorica Ghizdavu, care a predat zeci de ani la Școala Gimnazială nr. 5 din Slatina, actuala „Nicolae Iorga”. Ea s-a stins din viață ieri noapte.

Trista veste a fost dată de Dumitru Nica, pe o rețea de socializare.

„Am aflat cu adâncă tristețe că azi-noapte a plecat de lângă noi învățătoarea Viorica Ghizdavu, răpusă de acest nemilos virus care ne chinuie de câteva luni. Mamă, soție, bunică, Viorica Ghizdavu a fost un OM minunat care va rămâne de-a pururi în sufletele celor din familia sa, în sufletele prietenilor și ale sutelor de elevi pe care i-a învățat carte și i-a educat. Sincere condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, a scris, pe Facebook, Dumitru Nica.

Printre victimele noului coronavirus se numără și învățătoarea Camelia Ilie de la Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” din Slatina. Ea avea 55 de ani. A contactat virusul luna trecută, dar a crezut că suferă de o banală răceală, așa că a început să se trateze acasă. Starea sa de sănătate s-a înrăutățit, a fost internată la Spitalul Slatina unde, din păcate, în urmă cu o săptămână a decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here