Sibiul ar urma să intre în carantină. Decizia va fi luată vineri, după ședința autorităților cu Raed Arafat

Autoritățile analizează posibilitatea ca Sibiul să intre în carantină, după ce la nivelul municipiului rata de infectare cu coronavirus a depășit 11 la mia de locuitori, potrivit digi24.ro.

Prefectura Sibiu a anunțat că vineri va avea loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, la care va participa și șeful DSU, Raed Arafat.

”Se va analiza situația epidemiologică și conform art. 12 din Legea 136/2020 se va lua hotărârea de carantină zonală în baza propunerilor Direcției de Sănătate Publică Sibiu, avizate de Institutul Național de Sănătate Publică. Toate aceste se vor face în prezența comandatului acțiunii, domnul secretar de stat Raed Arafat”, a anunțat Prefectura Sibiu.

Subprefectul Rareș Macrea a anunțat miercuri seara, în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, că municipiul Sibiu nu va intra în carantină. ”Nu noi stabilim asta, decizia aparține Direcției pentru Situații de Urgență”, a declarat subprefectul Rareș Macrea, potrivit publicației Turnul Sfatului.

Întrebat de posibilitatea ca municipiul Sibiu să intre în carantină, prefectul Mircea Crețu, aflat în concediu medical în urma infectării cu SARS CoV-2, a declarat că situația se află într-o continuă analiză.

”În funcție de propunerile pe care le vor face specialiștii, având în vedere evoluția situației epidemiologice este posibil a se lua și noi măsuri. Situația este tot timpul în atenția echipei noastre și sunt convins că se vor lua măsurile necesare”, a declarat prefectul Mircea Crețu.

Municipiul Sibiu și alte trei localități, propuse pentru carantinare de DSP

DSP Sibiu a propus carantinarea Sibiului la Institul Național de Sănătate Publică. Potrivit sursei citate, directorul DSP Sibiu, Gabriel Budescu, a declarat în cadrul ședinței CJSU că a propus intrarea municipiului Sibiu în carantină, însă până acum nu a primit niciun răspuns.

”DSP a făcut o analiză de risc pentru anumite localități. Când vom primi acest aviz, vom trece la executarea acestor măsuri. Prin acea analiză de risc se propune carantinarea unor anumite localități, inclusiv municipiul Sibiu”, a precizat Budescu.

Localitățile în care s-a propus carantinare sunt municipiul Sibiu, satul Șelimbăr și orașele Cisnădie și Tălmaciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here