Primul pacient cu COVID-19 din România care va fi tratat în străinătate. Familia sa a cerut să fie transportat cu avionul în Germania

Primul pacient cu COVID-19 din România care va fi tratat în străinătate. Familia sa a cerut să fie transportat cu avionul în Germania

Un bărbat internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Sibiu este primul român cu COVID-19 tratat în străinătate. La cererea familiei sale, el a fost dus cu un avion charter în Germania.

Acesta este primul caz de acest fel din Spitalul Judeţean din Sibiu, a declarat directorul medical al spitalului, medicul Florin Grosu, conform Agerpres.

„Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat Florin Grosu.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Sibiu au explicat că transferul a fost cerut deoarece bărbatul infectat cu noul coronavirus avea nevoie de aparatul ECMO, numit popular „plămân artificial”.

„În urma apariţiei în mass-media a unei ştiri privind transferul unui pacient al SCJU Sibiu în străinătate, facem următoarele precizări: în data de 17 octombrie, la solicitarea familiei, un pacient în vârstă de 67 de ani, de sex masculin, a fost transferat în Germania, respectându-se toate protocoalele de transfer intra-spitalicesc. Pacientul era în stare gravă, a fost preluat de o echipă medicală şi asistat în timpul transferului cu aparat ECMO”, se arată într-un comunicat emis de unitatea medicală.

La Spitalul Judeţean din Sibiu sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 din judeţ.

Judeţul Sibiu a raportat o rată a infectării de 8,9 la mia de locuitori, situându-se pe primul loc în ţară, potrivit raportării transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică.

Cătălin Denciu, medicul erou de la Neamţ, nu are coronavirus, potrivit celor mai noi date venite din Belgia în urmă cu trei zile. Reamintim că ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că doctorul a avut un test pozitiv pentru COVID-19 făcut la Spitalul Floreasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here