Accident rutier în Olt, pe DN64, cu mai multe victime. Trei persoane au ajuns la spital cu traumatisme/ Imagini de la fața locului

Trei persoane dintr-o localitate olteană au ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe DN64. Toate victimele se aflau într-un autoturism care s-a răsturnat. Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului răsturnat urcase la volan cu o alcoolemie foarte mare.

Evenimentul s-a petrecut între localitățile Osica de Sus și Fălcoiu.

La fața locului au intervenit pompierii SMURD Osica de Sus, pentru acordarea îngrijirilor medicale celor trei victime, care au fost transportate la spital.

„Pompierii au găsit autovehiculul în afara părții carosabile, iar pe cei trei bărbați în afara acestuia, conștienți.

Paramedicii au asistat la locul evenimentului toate cele trei victime, ulterior acestea fiind transportat la UPU Slatina. Șoferul, în vârstă de 42 ani, din comuna Fălcoiu, prezenta un hematom occipital, unul dintre pasageri, în vârstă de 50 ani, din aceeași localitate, dureri toracice și excoriații la membrele superioare, iar cel de-al doilea pasager, în vârstă de 42 ani, tot din comuna Fălcoiu, prezenta un traumatism cranio-facial”, a declarat purtătorul de cuvânt al Incpectoratului pentru Situații de Urgență Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului răsturnat urcase la volan cu o alcoolemie foarte mare.

„În urma testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a prezentat o concentrație de 1.21 miligrame/Litru alcool pur în aerul expirat”, spune purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here