Încă 121 de persoane din Olt au căzut victime virusului ucigaș. Județul figurează și pe lista deceselor!

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, azi, 121 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în județul Olt, unde și numărul deceselor provocate de virusul ucigaș a crescut.

Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 6629 de la începutul pandemiei.

SARS-CoV-2 a provocat și noi decese, Oltul figurând printre județele al căror număr de morți a crescut în ultimele 24 de ore.

„În intervalul 22.11.2020 (10:00) – 23.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (74 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani.

125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în raportarea, de azi, a Grupului de Comunicare Strategică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.