Un ofiţer Anticorupție îi asigura “spatele” şefului de la Permise Suceava, care făcea şi 20.000 de euro pe zi din şpagă, susţin procurorii

Procurorii suceveni au expus o situație specială în dosarul de mită de la Permise şi Înmatriculări Suceava. Este vorba despre situaţia inculpatului O. R. I., șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, care, în anumite zile, în funcție de numărul de candidați care fraudau proba, teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.

În marea majoritate a situațiilor, spun procurorii, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiași zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia, responsabil cu “albirea banilor”.

Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obținute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziționa diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul O. R. I., fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piața neagră a schimbului ilegal de valută.

Un ofiţer Anticorupţie era, de fapt, Procorupţie

Inculpatul M.H., în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul O.R.I.

Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe O. R. I., șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi.

Concret, ofiţerul l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție.

I-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție, l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție, i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere.

Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere, spun procurorii.

Ofiţerul Anticorupţie a cerut un autoturism de teren şi l-a primit gratis

La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului permise, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu.

Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permisele de conducere.

Tuturor inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here