Noi reglementări pentru transferul în străinătate al pacienţilor cu arsuri grave. Scopul, reducerea timpilor de aşteptare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a aprobat noi reglementări pentru transferul în străinătate al pacienţilor cu arsuri grave.

Potrivit MS, Tătaru a aprobat Ordinul pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave şi Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 1.419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri.

“Cele două acte normative au ca scop reducerea semnificativă a timpilor de aşteptare pentru transferul pacienţilor cu arsuri grave în străinătate, în lipsa locurilor sau a capacităţilor de tratare în unităţile dedicate din ţară sau dacă evaluarea pacientului o impune. Am stabilit o procedură simplificată şi clară, astfel încât, atunci când apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luată rapid, în interesul pacientului. De asemenea, am decis ca decontarea contravalorii tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave efectuat în unităţile sanitare din străinătate să se realizeze de către Ministerul Sănătăţii în cadrul programului acţiunilor prioritare”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Tătaru a menţionat că, în acelaşi timp, MS continuă demersurile pentru construirea sistemului propriu de tratament în cazul marilor arşi.

“În luna august am obţinut autorizaţia pentru construirea centrului din Timişoara şi aşteptăm avizul Băncii Mondiale pentru demararea licitaţiei în vederea execuţiei clădirii. Mâine supunem aprobării Guvernului hotărârea privind investiţia de la Centrul de mari arşi pentru copii din cadrul Spitalului pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ realizată tot în cadrul proiectului semnat cu Banca Mondială”, a adăugat Nelu Tătaru.

Conform MS, comisiile care vor analiza dosarul medical al pacientului şi vor stabili necesitatea transferului pacienţilor cu arsuri grave în străinătate se vor constitui la nivelul unităţilor sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului.

“Acestea vor aproba transferul numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de internare în centrele pentru arşi conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 476/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Evaluarea oportunităţii transferului se realizează cu respectarea prevederilor Anexei 8 din acelaşi act normativ”, a precizat MS.

Comisiile vor fi formate din trei membri: medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie şi terapie intensivă şi un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, desemnaţi în prealabil prin decizie a directorului medical al unităţii sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, ţinând cont de graficul lunar al gărzilor.

Aceste comisii se întrunesc în regim de urgenţă la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim 2 ore de la primirea cazului, analizează dosarul medical al pacientului şi, după caz, aprobă transferul motivat.

Deciziile comisiilor se iau prin consens şi se transmit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru realizarea transferului către unităţi specializate în străinătate.

Pentru acest demers MS şi MAI vor încheia un protocol de colaborare şi coordonare.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi, Ministerul Sănătăţii iniţiază demersurile necesare pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu unităţi medicale din străinătate care asigură asistenţă medicală bolnavilor cu arsuri.

“De asemenea, Ordinul pentru modificarea şi completarea Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1.419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri prevede ca decontările cheltuielilor să se realizeze direct către unităţile sanitare pe baza documentelor medicale şi facturilor aferente serviciilor medicale de care a beneficiat pacientul din bugetul MS, în cadrul acţiunilor prioritare AP-ARSURI”, a informat MS.

Cele două acte normative au fost trimise la Monitorul Oficial pentru publicare.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here