Paul Stănescu: Am votat, azi, pentru salarii și pensii mai bune, pentru copiii noștri. Îi rog pe toți românii să vină la vot

Senatorul de Olt Paul Stănescu, secretar general al PSD, a votat la ora 10.00, la Colegiul Național „Ion Minulescu”. Demnitarul social-democrat a venit la vot însoțit de președintele PSD Olt, Marius Oprescu.

La ieșire din secția de votare, Stănescu a declarat că a votat pentru salarii și pensii mai bune, pentru copii, pentru siguranța locurilor de muncă, pentru agricultori și pentru sănătatea oamenilor.

„Am votat, azi, pentru salarii și pensii mai bune, pentru copiii noștri, pentru siguranța locurilor de muncă, pentru agricultorii noștri, și nu în ultimul rând, pentru sănătatea oamenilor, care este primordială în această perioadă de criză sanitară”, a declarat liderul social-democrat.

Secretarul general al PSD i-a îndemnat să iasă la vot în număr cât mai mare.

„Îi rog pe toți românii să vină la vot și să respecte normele de siguranță, pentru că acest vot devine foarte important. După 30 de ani, după 22 decembrie 1989, este un lucru periculos pentru democrație să dai puterea unei singure persoane. Dragi români, eu vă rog să veniți la vot și să votați”, a mai spus Paul Stănescu.

Targhetul social-democraților olteni la alegerile de duminică este să câștige șase parlamentari, patru deputați și doi senatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.