„Nu mai vreau piețe închise, nu mai vreau oameni care suferă. Nu mai vreau să văd cum PNL-ul își bate joc de țara asta”, este declarația primarului Slatinei, Emil Moț, imediat după ce și-a exprimat dreptul la vot.
Primarul municipiului-reședință de județ a votat, ca de obicei, la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, unde edilul a venit însoțit de soția sa.
„Astăzi, am votat numai cu gânduri bune. Am votat pentru o Românie normală, am votat pentru, în primul și-n primul rând, pentru copiii mei, pentru cei doi copiii ai mei, pentru al treilea copil al meu. Nu mai vreau piețe închise, nu mai vreau oameni care suferă, nu mai vreau să văd, niciodată, în România, și o să spun direct, nu mai vreau să văd cum PNL-ul își bate joc de țara asta. De aici, toată lumea înțelege ce vrea. Am votat pentru noi, pentru sufletele noastre, ale românilor, noi suntem români și o să fim toată viața români, și pentru asta am votat. Sper din suflet, să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat anul asta, să nu se mai întâmple batjocura care s-a întâmplat anul acesta. Vă aștept la vot dragi români”, a declarat primarul Slatinei.