USR dinamitează scena politică: Nu vom accepta! S-a aflat ce s-a discutat în spatele ușilor închise

Sursa foto: digi24.ro

Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR au negociat sâmbătă şi duminică, la Vila Lac 1, formarea unei coaliţii de guvernare. Negocierile însă s-au împotmolit iar USR explică care e adevărata nemulțumire.

După două zile de negocieri intense pentru formarea noului Guvern, USR și PNL sunt departe de a fi bătut palma. Mărul discordiei îl constitutie postul de șef al Camerei Deputaților pe care îl revendică liberalii. Cei de la USR spun că nu pot ceda și premierul dar și șefia Camerei. Motiv pentru care revendică una dintre cele două funcții.

Despre ceea ce s-a întâmplat la negocieri a dat detalii deputatul USR Tudor Pop. El a spus că partidele care au participat, sâmbătă şi duminică, la negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare nu vor accepta „doar să execute”, iar ca PNL să deţină toate poziţiile de decizie, menţionând că vor face guvern „împreună cu PNL, şi nu în jurul PNL”.

„Facem guvern împreună cu PNL, nu în jurul PNL, că PNL nu e pom de Crăciun şi nici noi nu suntem pe post de globuri. Noi am primit mandat de la oameni pentru a guverna într-o majoritate de centru dreapta reformatoare, nu pentru a face figuraţie pe lângă Ludovic Orban. Și vom respecta acest mandat. Din păcate, PNL a venit la discuţii şi a zis aşa: noi avem deja premierul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, hai să înceapă negocierea! Cu o astfel de atitudine la adresa celor care ar trebui să-ţi fie parteneri nu îţi găseşti aliaţi pentru o majoritate. Votul din 6 decembrie obliga partidele de centru dreapta la parteneriat, mai ales în condiţiile unui PSD încă puternic. Acesta este mandatul dat de votanţii dreptei. Dacă voiau guvernare PNL cu sateliţi care să facă figuraţie, votau covârşitor PNL. Însă aproape jumătate dintre ei au votat USR PLUS şi UDMR”, a scris Tudor Pop, duminică, pe Facebook.

Au pretenții de partid cu 45%

Potrivit acestuia, „PNL vrea poziţiile cheie în Executiv şi Legislativ, pentru a controla şi guvernul şi majoritatea parlamentară, iar celelalte partide doar să-i asigure majoritatea”.

„A luat 25% la alegeri şi are pretenţii de partid cu 45%. Nu vom accepta ca PNL să aibă toate poziţiile de decizie, iar noi doar să executăm”, a adăugat Pop.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here