Autoturism condus de o șoferiță de 19 ani, răsturnat în afara șoselei. Ea și încă o persoană, de urgență la spital

Două tinere au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, luni, în Focșani, județul Vrancea, după ce o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul asupra volanului, iar autoturismul s-a răsturnat.

Potrivit IPJ Vrancea, accidentul, anunțat prin apel la numărul unic 112, s-a produs în zona peco Biliești.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Focșani a rezultat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism, conducătoarea auto, în vârstă de 19 ani, pierzând controlul volanului autoturismului care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Tânăra de 19 ani și o pasageră de 18 ani au suferit leziuni ușoare, fiind preluate de ambulanță.

Potrivit ISU Vrancea, în urma evenimentului rutier au rezultat două victime de sex feminin, în vârstă de 19 ani și respectiv 18 ani, conștiente, neîncarcerate.

Victima de 19 ani, conducător al autoturismului, a suferit un traumatism cranian. Aceasta a fost preluată și transportată cu ambulanța SMURD la U.P.U. Focșani.

Cealaltă victimă de 18 ani, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, prezent la fața locului.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.