Coronavirus România, bilanț 21 ianuarie: 2.878 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Până joi, 21 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 703.776 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.878 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 757 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câte persoane au decedat în ultimele 24 de ore

Până joi, 17.554 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.01.2021 (10:00) – 21.01.2021 (10:00) au fost raportate 69 decese (44 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 12 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.068. Dintre acestea, 1.005 sunt internate la ATI.

Câte teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.244.752 de teste RT-PCR și 63.108 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.552 de teste RT-PCR (16.496 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.056 la cerere) și 5.474 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 48.505 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.348 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 75.834 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.165 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 645 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 ianuarie, 4.960 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 777.323 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, miercuri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here