Eveniment TRAGIC în Olt: Un bărbat a murit după ce a fost strivit de o căruță/ FOTO

Un bărbat din comuna Găneasa și-a găsit, azi, sfârșitul după ce a fost prins sub un vehicul cu tracțiune animală.

Tristul incident a fost anunțat prin apel de urgență 112.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiul Slatina și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală  Găneasa s-au deplasat de îndată la locul producerii evenimentului.

Din primele date a reieșit faptul că evenimentul nu s-a produs pe un drum public. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, în timp ce se deplasa lângă vehiculul cu tracțiune animală, ar fi fost accidentat. În urma evenimentului, din păcate, bărbatul a decedat”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here