Un bărbat de 48 de ani, din comuna Rusănești, a fost reținut, ieri, iar azi a fost arestat preventiv după ce, în urmă cu patru zile, ar fi provocat un accident rutier în care a fost rănit un pasager ce se afla în mașina implicată. După accident, bărbatul, despre care s-a aflat că era băut și nu avea nici permis de conducere, a fugit de la fața locului.
Poliția Corabia a fost sesizată, în noaptea de 5 spre 6 februarie, prin numărul de urgență 112, de un bărbat, de 27 de ani, din comuna Rusănești, cu privire la faptul că acesta ar fi fost accidentat în urma unui eveniment rutier, în timp ce era pasager într-un autoturism.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri, a fost găsit autoturismul implicat în evenimentul rutier și a fost identificat conducătorul auto, ca fiind un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Rusănești, județul Olt.
„Se pare că bărbatul respectiv, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza localității Rusănești, ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, în urma căruia pasagerul ar fi fost accidentat. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără a anunța poliția.
În momentul testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a prezentat o concentrație de 0.65 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Marți, polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore, iar astăzi, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Bărbatul este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Polițiștii fac precizarea că „efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.




































