Focar de COVID-19 la o școală. Peste 60 de copii sunt infectați. Cursurile se desfăşoară în sistem hibrid

Alertă în Alba Iulia. Este focar de coronavirus la Colegiul Militar Mihai Viteazul, iar numărul de cazuri de infectare creşte de la o zi la alta. Autorităţile sunt confuze. Prefectul ştie de 57 de cazuri, în timp ce inspectorul şcolar general spune că 61 de elevi şi doi profesori ar fi infectaţi cu Sars-CoV-2.

Liniştea din curtea Colegiului Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia nu e întâmplătoare. Focarul de coronavirus care a izbucnit acolo i-a trimis pe elevi şi pe cadrele didactice acasă. Contacţii lor direcţi au fost şi ei izolaţi, dar în incinta şcolii, în internat, pentru a limita înmulţirea cazurilor.

Cornel Sandu – inspector scolar general ISJ Alba: Este clar că e un focar care a scăpat de sub control…

La început, situaţia nu era atât de gravă.

Numai cinci elevi au avut rezultat pozitiv la testele PCR. Totuşi, după anchete epidemiologice, un număr mult mai mare de cazuri asimptomatice a ieşit la iveală.

Cornel Sandu – inspector scolar general ISJ Alba: Avem 61 de elevi confirmaţi şi două cadre didactice, pozitivi. E cel mai mare număr din judeţ. Avem suspendată activitatea în acest moment la 10 clase. Vorbesc de cei care ar trebui să vină la şcoală şi nu vin în acest moment.

Prefectul judeţului are, însă, un alt bilanţ.

Nicolae Albu – prefect Alba: La liceul militar este vorba de 57 de cazuri pozitive, 21 cu teste PCR, iar restul cu teste rapide. Toţi elevii care au fost depistaţi pozitivi au fost trimişi acasă sub supravegherea părinţilor.

Cursurile se desfăşoară în sistem hibrid

Iar acum, cursurile se desfăşoară în sistem hibrid, ca elevii să poată participa, în continuare, la ore.

Cornel Sandu – inspector scolar general ISJ Alba: Mă îngrijorează situaţia de la liceul militar, unde cadrele didactice nu au fost vaccinate încă.

La nivel de judeţ, din 143 de unităţi de învăţământ, 48 funcţionează în scenariu roşu, 42 în scenariul galben şi 53 în scenariul verde.

Incidenţa cazurilor la nivelul orașului Alba Iulia este de 4,24 la mia de locuitori.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here