Mai multe unități de învățământ din Olt, în scenariul ROȘU. Află cum se desfășoară orele în fiecare școală, grădiniță sau liceu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a stabilit, azi, modul de organizare a activităţii în cadrul unităţilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel, începând cu data de 1 martie 2021, cele 415 unităţi de învățământ preuniversitare / conexe din județul Olt (165 unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 250 unităţi şcolare arondate) îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:

– în Scenariul 1 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/.1000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție 313 unităţi de învățământ
– Scenariul 2 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/.1000 de locuitori dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori), care presupune:

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie;

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

94 unităţi de învățământ
– În Scenariul 3 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de  3/1000 de locuitori), care presupune:

a)Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar ;

b)  Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu

7 unităţi de învățământ
– În Scenariul on line, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor 1 unităţi de învăţământ
Nr. crt. Localitatea Unitatea de învățământ SCENARIUL
1. BALȘ ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “OLTENIA” BALŞ Scenariul 1
2. CARACAL ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA” CARACAL Scenariul 1
3. CORABIA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CUZA” CORABIA Scenariul 1
4. SLATINA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA” SLATINA Scenariul 1
5. SLATINA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CRISTIANA” SLATINA Scenariul 1
6. ALUNIȘU ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALUNIȘU Scenariul 1
7. BALDOVINEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BALDOVINEȘTI Scenariul 1
8. PIETRIŞ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIETRIS Scenariul 1
9. BALȘ CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BALȘ Scenariul 1
10. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.11 SLATINA Scenariul 2
11. BALȘ GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “ION CREANGĂ” BALȘ Scenariul 1
12. BALȘ GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 BALS Scenariul 1
13. BALȘ GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR.1 BALȘ Scenariul 1
14. BALȘ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TEIS Scenariul 1
15. BALȘ LICEUL TEHNOLOGIC “NICOLAE BĂLCESCU” BALȘ Scenariul 1
16. BALȘ LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 BALȘ Scenariul 1
17. BALȘ LICEUL TEORETIC “PETRE PANDREA” BALȘ Scenariul 1
18. BALȘ ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAIL DRUMEȘ” BALȘ Scenariul 1
19. BALȘ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 BALȘ Scenariul 1
20. BALȘ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 BALS Online
21. BALȘ SCOALA PRIMARA MIINESTI Scenariul 1
22. BALȘ SCOALA PRIMARA NR.2 BALS Scenariul 1
23. BALȘ SCOALA PRIMARĂ NR.3 BALS Scenariul 1
24. BALȘ ȘCOALA PROFESIONALĂ SPECIALĂ BALȘ Scenariul 1
25. BĂBICIU ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI VITEAZUL” BĂBICIU Scenariul 2
26. BĂLTENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ION I. GRAURE” BĂLTENI Scenariul 1
27. BĂLTENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALTENI Scenariul 1
28. BĂLTENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSCARI Scenariul 1
29. BĂRĂȘTI DE VEDE ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂRĂȘTI DE VEDE Scenariul 1
30. BĂRĂȘTI DE VEDE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARASTII DE VEDE Scenariul 1
31. BĂRĂȘTI DE VEDE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POPESTI Scenariul 1
32. BIRCII ȘCOALA GIMNAZIALĂ BIRCII Scenariul 1
33. BIRCII GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRCII Scenariul 1
34. BIRCII GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CHITEASCA Scenariul 1
35. NEGRENI SCOALA GIMNAZIALA “ION POPESCU NEGRENI” NEGRENI Scenariul 1
36. BÎRZA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “PAN M.VIZIRESCU” BRANEȚ Scenariul 2
37. BÎRZA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRZA Scenariul 2
38. BÎRZA SCOALA GIMNAZIALA BIRZA Scenariul 2
39. BRASTAVĂȚU ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRASTAVĂȚU Scenariul 1
40. BRASTAVĂȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRUSOVU Scenariul 1
41. BRÂNCOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VOIEVOD BRÂNCOVEANU” BRÂNCOVENI Scenariul 1
42. BRÂNCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BRINCOVENI Scenariul 1
43. BRÂNCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “MATEI BASARAB” OCIOGI Scenariul 1
44. BRÂNCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “DOMNITA BALASA” VALENI Scenariul 1
45. BREBENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ BREBENI Scenariul 1
46. BREBENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREBENI ROMANI Scenariul 1
47. BREBENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREBENI-SIRBI Scenariul 1
48. BREBENI SCOALA PRIMARA BREBENI-ROMANI Scenariul 1
49. BUCINIȘU ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUCINIȘU Scenariul 2
50. BUCINIȘU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUCINISU Scenariul 2
51. BUCINIȘU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUCINISU MIC Scenariul 2
52. CARACAL LICEUL TEHNOLOGIC “CONSTANTIN FILIPESCU” CARACAL Scenariul 1
53. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 CARACAL Scenariul 1
54. CARACAL SCOALA GIMNAZIALA NR.1 CARACAL Scenariul 1
55. CARACAL LICEUL TEHNOLOGIC “DIMITRIE PETRESCU” CARACAL Scenariul 1
56. CARACAL LICEUL TEHNOLOGIC “MATEI BASARAB” CARACAL Scenariul 1
57. CARACAL LICEUL TEORETIC “IONIȚĂ ASAN” CARACAL Scenariul 1
58. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 4 CARACAL Scenariul 1
59. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 CARACAL Scenariul 1
60. CARACAL LICEUL TEORETIC “MIHAI VITEAZUL” CARACAL Scenariul 1
61. CARACAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GHEORGHE MAGHERU” CARACAL Scenariul 1
62. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “DUMBRAVA MINUNATA” CARACAL Scenariul 1
63. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 CARACAL Scenariul 1
64. CARACAL SCOALA GIMNAZIALA NR.3 CARACAL Scenariul 1
65. CARACAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE TITULESCU” CARACAL Scenariul 1
66. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 CARACAL Scenariul 1
67. CARACAL ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 CARACAL Scenariul 1
68. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 CARACAL Scenariul 1
69. CARACAL GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 CARACAL Scenariul 1
70. CĂLUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ CĂLUI Scenariul 1
71. CĂLUI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CALUI Scenariul 1
72. CÂRLOGANI ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRLOGANI Scenariul 1
73. CEZIENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE MARINEANU” CEZIENI Scenariul 1
74. CEZIENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CEZIENI Scenariul 1
75. CILIENI LICEUL TEHNOLOGIC “ION POPESCU-CILIENI” CILIENI Scenariul 1
76. CILIENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CILIENI Scenariul 1
77. COLONEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “AVIATOR ALEXANDRU ȘERBANESCU” COLONEȘTI Scenariul 1
78. COLONEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “MARIA TUDORACHE” MARUNTEI Scenariul 1
79. CORABIA LICEUL TEHNOLOGIC “DANUBIUS” CORABIA Scenariul 1
80. CORABIA LICEUL TEORETIC “ALEXANDRU IOAN CUZA” CORABIA Scenariul 1
81. CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU” CORABIA Scenariul 1
82. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CELEIU Scenariul 1
83. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 CORABIA Scenariul 1
84. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.4 CORABIA Scenariul 1
85. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 CORABIA Scenariul 1
86. CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CELEIU” CORABIA Scenariul 1
87. CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DUMITRU BUZDUN” CORABIA Scenariul 1
88. CORABIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VIRGIL MAZILESCU” CORABIA Scenariul 1
89. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “CORABIA PITICILOR” CORABIA Scenariul 1
90. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 CORABIA Scenariul 1
91. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “TUDOR VLADIMIRESCU” CORABIA Scenariul 1
92. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VARTOPU CORABIA Scenariul 1
93. CORABIA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT “FLOARE DE TEI” CORABIA Scenariul 1
94. CORBU ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORBU Scenariul 1
95. CORBU SCOALA PRIMARA BUZESTI Scenariul 1
96. COTEANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ION CONEA” COTEANA Scenariul 1
97. COTEANA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COTEANA Scenariul 1
98. CRÂMPOIA LICEUL TEHNOLOGIC CRÂMPOIA Scenariul 1
99. CRÂMPOIA SCOALA PRIMARA BUTA Scenariul 1
100. CRÂMPOIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRIMPOIA Scenariul 1
101. CUNGREA ȘCOALA GIMNAZIALĂ CUNGREA Scenariul 1
102. CUNGREA SCOALA PRIMARA OTESTII DE JOS Scenariul 1
103. CURTIȘOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ CURTIȘOARA Scenariul 2
104. CURTIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CURTISOARA Scenariul 2
105. CURTIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBROTINET Scenariul 2
106. CURTIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PROASPETI Scenariul 2
107. DĂNEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂNEASA Scenariul 1
108. DĂNEASA SCOALA GIMNAZIALA BERINDEI Scenariul 1
109. DĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOFLANU Scenariul 1
110. DĂNEASA SCOALA PRIMARA PESTRA Scenariul 1
111. DĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ZANOAGA Scenariul 1
112. DEVESELU ȘCOALA GIMNAZIALĂ DEVESELU Scenariul 1
113. DEVESELU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COMANCA Scenariul 1
114. DEVESELU GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT DEVESELU Scenariul 1
115. DOBREȚU ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DECEBAL” DOBREȚU Scenariul 2
116. DOBREȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “NICOLAE TRUTA” HOREZU Scenariul 2
117. DOBROSLOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROSLOVENI Scenariul 1
118. DOBROSLOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBROSLOVENI Scenariul 1
119. DOBROSLOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTOPINU Scenariul 1
120. DOBROSLOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RESCA Scenariul 1
121. DOBROSLOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ REȘCA Scenariul 1
122. DOBROTEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBROTEASA Scenariul 1
123. DOBROTEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIMPU-MARE Scenariul 1
124. DOBRUN ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOBRUN Scenariul 1
125. DOBRUN GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBRUN Scenariul 1
126. DOBRUN GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ROSIENII MARI Scenariul 1
127. DOBRUN ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROȘIENII MARI Scenariul 1
128. DOBRUN SCOALA PRIMARA ULMET Scenariul 1
129. DRĂGĂNEȘTI – OLT GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL “DUMBRAVA MINUNATĂ” DRĂGANEȘTI OLT Scenariul 1
130. DRĂGĂNEȘTI – OLT GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT DRAGANESTI Scenariul 1
131. DRĂGĂNEȘTI – OLT LICEUL TEHNOLOGIC DRĂGĂNEȘTI-OLT Scenariul 1
132. DRĂGĂNEȘTI – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “ELENA FARAGO” DRAGANESTI-OLT Scenariul 1
133. DRĂGĂNEȘTI – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 DRAGANEST-OLT Scenariul 1
134. DRĂGĂNEȘTI – OLT ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMANI DRAGANESTI-OLT Scenariul 1
135. DRĂGĂNEȘTI – OLT LICEUL TEORETIC “TUDOR VLADIMIRESCU” DRĂGĂNEȘTI-OLT Scenariul 1
136. DRĂGHICENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ DRĂGHICENI Scenariul 1
137. DRĂGHICENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROZAVESTI Scenariul 1
138. DRĂGHICENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LIICENI Scenariul 1
139. FĂGEȚELU ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂGEȚELU Scenariul 1
140. FĂLCOIU ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂLCOIU Scenariul 1
141. FĂLCOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIOROIU Scenariul 1
142. FĂLCOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CHILII Scenariul 1
143. FĂLCOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FALCOIU Scenariul 1
144. FĂLCOIU SCOALA PRIMARA CHILII Scenariul 1
145. FĂRCAȘELE ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂRCAȘELE Scenariul 1
146. FĂRCAȘELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FARCASELE Scenariul 1
147. FĂRCAȘELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FARCASU DE JOS Scenariul 1
148. FĂRCAȘELE SCOALA GIMNAZIALA FARCASU DE JOS Scenariul 1
149. FĂRCAȘELE SCOALA GIMNAZIALA HOTARANI Scenariul 1
150. GĂNEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂNEASA Scenariul 1
151. GĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DRANOVATU Scenariul 1
152. GĂNEASA SCOALA GIMNAZIALA DRANOVATU Scenariul 1
153. GĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GANEASA Scenariul 1
154. GĂNEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZVORU Scenariul 1
155. GĂVĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GĂVĂNEȘTI Scenariul 2
156. GĂVĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BALEASA Scenariul 2
157. GĂVĂNEȘTI SCOALA PRIMARA BALEASA Scenariul 2
158. GĂVĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSTENI Scenariul 2
159. GĂVĂNEȘTI SCOALA PRIMARA BROSTENI Scenariul 2
160. GĂVĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GAVANESTI Scenariul 2
161. GÂRCOV ȘCOALA GIMNAZIALĂ GÂRCOV Scenariul 2
162. GÂRCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIRCOV Scenariul 2
163. GÂRCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL URSA Scenariul 2
164. GHIMPEȚENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GHIMPEȚENI Scenariul 1
165. GHIMPEȚENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHIMPETENI Scenariul 1
166. GHIMPEȚENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHIMPETENII NOI Scenariul 1
167. GIUVĂRĂȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GIUVĂRĂȘTI Scenariul 1
168. GIUVĂRĂȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIUVARASTI Scenariul 1
169. GOSTAVĂȚU ȘCOALA GIMNAZIALĂ GOSTAVĂȚU Scenariul 1
170. GOSTAVĂȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BREZUICA Scenariul 1
171. GOSTAVĂȚU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SLAVENI Scenariul 1
172. GOSTAVĂȚU SCOALA PRIMARA SLAVENI Scenariul 1
173. GRĂDINARI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “BUNA VESTIRE” GRĂDINARI Scenariul 1
174. GRĂDINARI ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRĂDINARI Scenariul 1
175. GRĂDINILE ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NEDA MARINESCU” GRĂDINILE Scenariul 1
176. GRĂDINILE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRADINILE Scenariul 1
177. GROJDIBODU ȘCOALA GIMNAZIALĂ GROJDIBODU Scenariul 1
178. GROJDIBODU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROJDIBODU Scenariul 1
179. GROJDIBODU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL HOTARU Scenariul 1
180. GURA PADINII ȘCOALA GIMNAZIALĂ GURA PADINII Scenariul 2
181. GURA PADINII GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GURA PADINII Scenariul 2
182. GURA PADINII GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SATU-NOU-GURA PADINII Scenariul 2
183. IANCA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ADA UMBRA” IANCA Scenariul 1
184. IANCA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCA Scenariul 1
185. POTELU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTELU Scenariul 1
186. POTELU ȘCOALA PRIMARĂ “GEORGE VISAN” POTELU Scenariul 1
187. IANCU JIANU LICEUL TEHNOLOGIC IANCU JIANU Scenariul 2
188. IANCU JIANU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOBRICENI Scenariul 2
189. IANCU JIANU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCU JIANU Scenariul 2
190. IANCU JIANU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RUDARI Scenariul 2
191. IANCU JIANU ȘCOALA GIMNAZIALĂ IANCU JIANU Scenariul 2
192. ICOANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ICOANA Scenariul 2
193. ICOANA SCOALA PRIMARA FLORU Scenariul 2
194. ICOANA SCOALA PRIMARA URSOAIA Scenariul 2
195. IPOTEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI Scenariul 1
196. IPOTEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IPOTESTI Scenariul 1
197. IZBICENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ IZBICENI Scenariul 1
198. IZBICENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZBICENI Scenariul 1
199. IZVOARELE LICEUL TEHNOLOGIC IZVOARELE Scenariul 1
200. IZVOARELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ALIMANESTI Scenariul 1
201. IZVOARELE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALIMANESTI Scenariul 1
202. IZVOARELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IZVOARELE Scenariul 1
203. LELEASCA ȘCOALA GIMNAZIALĂ LELEASCA Scenariul 1
204. LELEASCA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LELEASCA Scenariul 1
205. BOBICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEOTEȘTI Scenariul 2
206. BOBICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BOBICESTI Scenariul 2
207. BOBICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL LEOTESTI Scenariul 2
208. VOINEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRGĂRITEȘTI Scenariul 1
209. VOINEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RACOVITA Scenariul 1
210. VOINEASA SCOALA PRIMARA VOINEASA Scenariul 1
211. MĂRGINENI -SLOBOZIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GHEORGHE POPESCU” MĂRGINENI SLOBOZIA Scenariul 1
212. MĂRGINENI -SLOBOZIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CONSTANTINESTI Scenariul 1
213. MĂRGINENI -SLOBOZIA SCOALA PRIMARA JITARU Scenariul 1
214. MĂRGINENI -SLOBOZIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MARGINENI SLOBOZIA Scenariul 1
215. MĂRGINENI -SLOBOZIA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT SCORNICESTI Scenariul 1
216. MĂRUNȚEI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRUNȚEI Scenariul 1
217. MĂRUNȚEI SCOALA GIMNAZIALA BALANESTI Scenariul 1
218. MIHĂEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MIHĂEȘTI Scenariul 2
219. MIHĂEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BUSCA Scenariul 2
220. MIHĂEȘTI SCOALA PRIMARA BUSCA Scenariul 2
221. MIHĂEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MIHAESTI Scenariul 2
222. MILCOV ȘCOALA GIMNAZIALĂ MILCOVU DIN DEAL Scenariul 1
223. MILCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MILCOV-DEAL Scenariul 1
224. MILCOV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ULMI Scenariul 1
225. MILCOV SCOALA PRIMARA ULMI/MILCOV Scenariul 1
226. MORUNGLAV ȘCOALA GIMNAZIALĂ MORUNGLAV Scenariul 2
227. MORUNGLAV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARASTI Scenariul 2
228. MORUNGLAV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MORUNESTI Scenariul 2
229. MORUNGLAV GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MORUNGLAV Scenariul 2
230. MOVILENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ MOVILENI Scenariul 1
231. MOVILENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BACEA Scenariul 1
232. MOVILENI SCOALA GIMNAZIALA BACEA Scenariul 1
233. MOVILENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MOVILENI Scenariul 1
234. NICOLAE TITULESCU ȘCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE TITULESCU Scenariul 1
235. OBÎRȘIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBÎRȘIA Scenariul 2
236. OBÎRȘIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBIRSIA Scenariul 2
237. OBÎRȘIA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBIRSIA NOUA Scenariul 2
238. OBÎRȘIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBIRȘIA NOUĂ Scenariul 2
239. OBOGA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OBOGA Scenariul 1
240. OBOGA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OBOGA Scenariul 1
241. OBOGA GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL OBOGA DE JOS Scenariul 1
242. OBOGA ȘCOALA PRIMARĂ OBOGA DE JOS Scenariul 1
243. OPORELU ȘCOALA GIMNAZIALĂ OPORELU Scenariul 1
244. OPORELU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OPORELU Scenariul 1
245. OPTAȘI – MĂGURA ȘCOALA GIMNAZIALĂ OPTAȘI-MĂGURA Scenariul 1
246. ORLEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ORLEA Scenariul 1
247. ORLEA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ORLEA Scenariul 1
248. OSICA DE JOS ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE JOS Scenariul 1
249. OSICA DE JOS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OSICA DE JOS Scenariul 1
250. OSICA DE SUS LICEUL TEORETIC “ION GH. ROȘCA” OSICA DE SUS Scenariul 1
251. OSICA DE SUS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRECI-OSICA DE SUS Scenariul 1
252. OSICA DE SUS ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRECI-OSICA DE SUS Scenariul 1
253. OSICA DE SUS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OSICA DE SUS Scenariul 1
254. OSICA DE SUS ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE SUS Scenariul 1
255. OSICA DE SUS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VLADULENI Scenariul 1
256. PERIEȚI ȘCOALA GIMNAZIALĂ PERIEȚI Scenariul 1
257. PERIEȚI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MIERLESTII DE SUS Scenariul 1
258. PERIEȚI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PERIETI Scenariul 1
259. PERIEȚI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PERIETII DE SUS Scenariul 1
260. PIATRA – OLT ȘCOALA GIMNAZIALĂ PIATRA Scenariul 3
261. PIATRA – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIATRA Scenariul 3
262. PIATRA – OLT LICEUL TEHNOLOGIC PIATRA-OLT Scenariul 3
263. PIATRA – OLT GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BISTRITA Scenariul 3
264. PÂRȘCOVENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ PÂRȘCOVENI Scenariul 1
265. PÂRȘCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL OLARI Scenariul 1
266. PÂRȘCOVENI SCOALA GIMNAZIALA OLARI Scenariul 1
267. PÂRȘCOVENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PIRSCOVENI Scenariul 1
268. PLEȘOIU ȘCOALA GIMNAZIALĂ PLEȘOIU Scenariul 1
269. PLEȘOIU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PLESOIU Scenariul 1
270. POBORU ȘCOALA GIMNAZIALĂ POBORU Scenariul 1
271. POBORU SCOALA GIMNAZIALA CORNATELU Scenariul 1
272. POBORU SCOALA PRIMARA SEACA Scenariul 1
273. VERGULEASA ȘCOALA GIMNAZIALĂ POGANU Scenariul 1
274. VERGULEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CUCUIETI Scenariul 1
275. VERGULEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DUMITRESTI Scenariul 1
276. VERGULEASA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POGANU Scenariul 1
277. POTCOAVA LICEUL “ȘTEFAN DIACONESCU” POTCOAVA Scenariul 2
278. POTCOAVA GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT POTCOAVA Scenariul 2
279. POTCOAVA SCOALA PRIMARA FALCOIENI Scenariul 2
280. POTCOAVA SCOALA GIMNAZIALA SINESTI Scenariul 2
281. PRISEACA ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRISEACA Scenariul 1
282. PRISEACA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 PRISEACA Scenariul 1
283. RADOMIREȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ RADOMIREȘTI Scenariul 1
284. RADOMIREȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CALINESTI Scenariul 1
285. RADOMIREȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRACIUNEI Scenariul 1
286. RADOMIREȘTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL RADOMIREȘTI Scenariul 1
287. REDEA ȘCOALA GIMNAZIALĂ REDEA Scenariul 1
288. REDEA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL REDEA Scenariul 1
289. ROTUNDA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROTUNDA Scenariul 1
290. ROTUNDA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 ROTUNDA Scenariul 1
291. RUSĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ RUSĂNEȘTI Scenariul 1
292. RUSĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL JIENI Scenariul 1
293. RUSĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RUSANESTI Scenariul 1
294. RUSĂNEȘTI SCOALA PRIMARA RUSANESTI Scenariul 1
295. SÂMBUREȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂMBUREȘTI Scenariul 1
296. SCĂRIȘOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCĂRIȘOARA Scenariul 1
297. SCĂRIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PLAVICENI Scenariul 1
298. SCĂRIȘOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SCARISOARA Scenariul 1
299. SCHITU ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCHITU Scenariul 1
300. SCHITU SCOALA PRIMARA CATANELE Scenariul 1
301. SCHITU GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRECI-SCHITU Scenariul 1
302. SCHITU ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRECI-SCHITU Scenariul 1
303. SCHITU SCOALA PRIMARA LISA Scenariul 1
304. SCORNICEȘTI LICEUL TEHNOLOGIC “CONSTANTIN BRÎNCOVEANU” SCORNICEȘTI Scenariul 1
305. SCORNICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE COCULESCU” SCORNICEȘTI Scenariul 1
306. SCORNICEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ SEACA Scenariul 1
307. SCORNICEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SEACA Scenariul 1
308. SLATINA COLEGIUL NAȚIONAL “ION MINULESCU” SLATINA Scenariul 2
309. SLATINA COLEGIUL NAȚIONAL “RADU GRECEANU” SLATINA Scenariul 2
310. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “ION CREANGĂ” SLATINA Scenariul 2
311. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.3 SLATINA Scenariul 2
312. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL “SPIRU VERGULESCU” SLATINA Scenariul 2
313. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 SLATINA Scenariul 2
314. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 10 SLATINA Scenariul 2
315. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 SLATINA Scenariul 2
316. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 SLATINA Scenariul 2
317. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 SLATINA Scenariul 2
318. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 SLATINA Scenariul 2
319. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 4 SLATINA Scenariul 2
320. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 5 SLATINA Scenariul 2
321. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.14 SLATINA Scenariul 2
322. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 5 SLATINA Scenariul 2
323. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CIREASOV Scenariul 2
324. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 6 SLATINA Scenariul 2
325. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 9 SLATINA Scenariul 2
326. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SATU-NOU / SLATINA Scenariul 2
327. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 7 SLATINA Scenariul 2
328. SLATINA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 8 SLATINA Scenariul 2
329. SLATINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 13 SLATINA Scenariul 2
330. SLATINA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV Scenariul 2
331. SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC “ALEXE MARIN” SLATINA Scenariul 2
332. SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC “P.S.AURELIAN” SLATINA Scenariul 2
333. SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC “CAROL I” SLATINA Scenariul 2
334. SLATINA LICEUL TEHNOLOGIC METALURGIC SLATINA Scenariul 2
335. SLATINA LICEUL TEORETIC “NICOLAE TITULESCU” SLATINA Scenariul 2
336. SLATINA SCOALA DE ARTA SLATINA Scenariul 2
337. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” SLATINA Scenariul 2
338. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “EUGEN IONESCU” SLATINA Scenariul 2
339. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GEORGE POBORAN” SLATINA Scenariul 2
340. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ȘTEFAN PROTOPOPESCU” SLATINA Scenariul 2
341. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VLAICU VODĂ” SLATINA Scenariul 2
342. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 SLATINA Scenariul 2
343. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.3 SLATINA Scenariul 2
344. SLATINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ”NICOLAE IORGA” SLATINA Scenariul 2
345. SLATINA ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SLATINA Scenariul 2
346. SLĂTIOARA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLĂTIOARA Scenariul 1
347. SLĂTIOARA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SLATIOARA Scenariul 1
348. SPRÂNCENATA ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPRÂNCENATA Scenariul 1
349. SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BIRSESTII DE SUS Scenariul 1
350. SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FRUNZARU Scenariul 1
351. SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 SPRÂNCENATA Scenariul 1
352. SPRÂNCENATA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.2 SPRÂNCENATA Scenariul 1
353. SPRÂNCENATA SCOALA PRIMARA NR. 2 SPRÂNCENATA Scenariul 1
354. SPRÂNCENATA SCOALA PRIMARA NR.1 SPRÂNCENATA Scenariul 1
355. STOENEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOENEȘTI Scenariul 1
356. STOENEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOENESTI Scenariul 1
357. STOENEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOICĂNEȘTI Scenariul 1
358. STOICĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STOICANESTI Scenariul 1
359. STREJEȘTII DE JOS ȘCOALA GIMNAZIALĂ STREJEȘTII DE JOS Scenariul 1
360. STREJEȘTII DE JOS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STREJESTII DE JOS Scenariul 1
361. STREJEȘTII DE JOS GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STREJESTII DE SUS Scenariul 1
362. STREJEȘTII DE JOS ȘCOALA GIMNAZIALĂ STREJEȘTII DE SUS Scenariul 1
363. STUDINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ STUDINA Scenariul 1
364. STUDINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STUDINITA Scenariul 1
365. ȘERBĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “DUMITRU POPOVICI” ȘERBĂNEȘTI Scenariul 1
366. ȘERBĂNEȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SERBANESTII DE SUS Scenariul 1
367. ȘOPÂRLIȚA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘOPÂRLIȚA Scenariul 1
368. ȘTEFAN CEL MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘTEFAN CEL MARE Scenariul 2
369. ȘTEFAN CEL MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL IANCA NOUA Scenariul 2
370. ȘTEFAN CEL MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL STEFAN CEL MARE Scenariul 2
371. TĂTULEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ TĂTULEȘTI Scenariul 1
372. TESLUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ TESLUI Scenariul 1
373. TESLUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMANITA Scenariul 1
374. TIA-MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ “LEONIDA MARINEANU” TIA MARE Scenariul 1
375. TIA-MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DOANCA Scenariul 1
376. TIA-MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POTLOGENI Scenariul 1
377. TOPANA ȘCOALA GIMNAZIALĂ TOPANA Scenariul 1
378. TOPANA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TOPANA Scenariul 1
379. TRAIAN ȘCOALA GIMNAZIALĂ TRAIAN Scenariul 1
380. TRAIAN GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TRAIAN Scenariul 1
381. TUFENI LICEUL TEHNOLOGIC TUFENI Scenariul 1
382. TUFENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOBORAȘTI Scenariul 1
383. TUFENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TUFENI Scenariul 1
384. URZICA ȘCOALA GIMNAZIALĂ URZICA Scenariul 1
385. URZICA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL URZICA Scenariul 1
386. VALEA MARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA MARE Scenariul 1
387. VALEA MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RECEA Scenariul 1
388. VALEA MARE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TURIA Scenariul 1
389. VĂDASTRA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDASTRA Scenariul 3
390. VĂDĂSTRIȚA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDĂSTRIȚA Scenariul 1
391. VĂDĂSTRIȚA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SAT-NOU Scenariul 1
392. VĂDĂSTRIȚA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VADASTRITA Scenariul 1
393. VĂLENI LICEUL TEHNOLOGIC VĂLENI Scenariul 1
394. VĂLENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VALENI Scenariul 1
395. VĂLENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VALENI-OLARI Scenariul 1
396. VÂLCELE ȘCOALA GIMNAZIALĂ VÂLCELE Scenariul 1
397. VÂLCELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BARCANESTI Scenariul 1
398. VÂLCELE SCOALA PRIMARA BARCANESTI Scenariul 1
399. VÂLCELE GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VÂLCELE Scenariul 1
400. VIȘINA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA Scenariul 1
401. VIȘINA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VISINA Scenariul 1
402. VIȘINA NOUĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA NOUĂ Scenariul 3
403. VIȘINA NOUĂ GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VISINA NOUA Scenariul 3
404. VITĂNEȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ “FLORIAN DIȚULEASA” VITĂNEȘTI Scenariul 1
405. VITĂNEȘTI SCOALA PRIMARA BRANISTE Scenariul 1
406. VITOMIREȘTI LICEUL TEHNOLOGIC VITOMIREȘTI Scenariul 1
407. VITOMIREȘTI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DEJESTI Scenariul 1
408. VLĂDILA ȘCOALA GIMNAZIALĂ VLĂDILA Scenariul 1
409. VLĂDILA GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VLADILA CENTRU Scenariul 1
410. VULPENI ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULPENI Scenariul 1
411. VULPENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GROPSANI Scenariul 1
412. VULPENI GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VULPENI Scenariul 1
413. VULTUREȘTI ȘCOALA GIMNAZIALĂ VULTUREȘTI Scenariul 1
414. VULTUREȘTI SCOALA PRIMARA DIENCI Scenariul 1
415. VULTUREȘTI GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL VLANGARESTI Scenariul 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here