Musta: Toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3. Dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor fi dure

Șeful Secției de boli infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, Virgil Musta, atrage atenția asupra pericolului valului trei al pandemiei și îndeamnă oamenii la respectarea regulilor, tocmai pentru ca restricțiile să nu devină mai severe.

El a declarat că experiența acumulată într-un an de pandemie trebuie folosită și că oamenii trebuie să fie conștienți că există pericolul valului 3 al bolii.

„Dacă suntem precauți, pandemia poate fi ținută sub control. Sunt convins că asta se va întâmpla, astfel încât Paștele să fie tradițional și să nu trebuiască să luăm măsuri restrictive. Pentru asta însă, toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3, iar regulile să fie respectate.

Foarte probabil că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește ca în toată Europa care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate care e în majoritatea țărilor europene. Cred că nu e suficient să discutăm în spital, ci trebuie discutat în comunitate cu factorii de decizie.

Spitalul nostru e de nivel 1 și e plin, avem doar câteva locuri în care, imediat ce se eliberează, alți pacienți sunt preluați. Și spitalele suport au presiune. Să fim precauti și să acționăm corespunzător din timp”, a spus medicul.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here