Vremea 1 – 14 martie 2021. Va fi cald până pe 6 martie, apoi se va răci brusc

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 1 – 14 martie 2021.

“Spre mijlocul săptămânii, vremea va deveni caldã în toată ţara. Joi (4 martie) cel mai cald va fi în estul, sudul şi sud-vestul ţãrii. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu înnorãri în a doua parte a intervalului în regiunile nordice, unde va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor slabe, predominant ploi şi mixte în zona montanã aferentã.

Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceaţã în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, îndeosebi în zona înaltã. Temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Din weekend, însă, se va răci iar.

Va fi o săptămâna a extremelor, cu variaţii termice de la o zi la alta.

Mai jos, prognoza meteo pe următoarele două săptămâni, pe regiuni.

Vreme 1 – 14 martie 2021 în Banat

La începutul primei săptămâni valorile termice diurne vor fi în creștere treptată, astfel că în perioada 3-5 martie vremea va fi caldă, cu maxime medii de 14…16 grade, apoi , iar mese va răci bruscdia temperaturilor diurne se va situa în jurul a 6…7 grade, în intervalul 6-8 martie.

După 9 martie regimul termic va fi în ușoară creștere spre valori apropiate de normalul perioadei, medii ale maximelor de până la 10…11 grade.

Temperaturile minime se vor situa în medie între 0 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 7-10 martie când vor fi mai scăzute, spre medii de -3…-2 grade. Începând cu data de 5 martie și până la sfârșitul intervalului de referință, local și temporar, se vor semnala precipitații slabe cantitativ.

Prognoza meteo 1 – 14 martie 2021 în Banat

La începutul primei săptămâni valorile termice diurne vor fi în creștere treptată, astfel că în perioada 3-5 martie vremea va fi caldă, cu maxime medii de 14…16 grade, apoi se va răci brusc, iar media temperaturilor diurne se va situa în jurul a 6…7 grade, în intervalul 6-8 martie.

După 9 martie regimul termic va fi în ușoară creștere spre valori apropiate de normalul perioadei, medii ale maximelor de până la 10…11 grade. Temperaturile minime se vor situa în medie între 0 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 7-10 martie când vor fi mai scăzute, spre medii de -3…-2 grade. Începând cu data de 5 martie și până la sfârșitul intervalului de referință, local și temporar, se vor semnala precipitații slabe cantitativ.

Vremea 1 – 14 martie 2021 în Transilvania

La începutul primei săptămâni valorile termice diurne vor fi în creștere treptată, astfel că în zilele de 4 și 5 martie vremea va deveni caldă, cu maxime medii de până la 12 grade, apoi se va răci brusc, iar media temperaturilor diurne se va situa în jurul a 3…5 grade, în intervalul 6-8 martie.

După 9 martie regimul termic va fi în ușoară creștere spre valori apropiate de normalul perioadei, medii ale maximelor de până la 7…8 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative și se vor situa în medie între -4 și -2 grade, exceptând nopțile din perioada 7-10 martie când vor fi mai scăzute, spre medii de -8…-5 grade. Precipitații în general slabe cantitativ, vor fi pe arii restrânse în data de 1 martie și din nou, cu caracter local și temporar, începând cu 5 martie și până la sfârșitul intervalului de referință.

Prognoza meteo 1 – 14 martie 2021 în Maramureş

Valorile termice diurne vor fi în creștere treptată în primele zile ale intervalului, astfel că în zilele de 3 și 4 martie vremea va deveni caldă, cu maxime medii de 10…12 grade, apoi se va răci brusc, iar media temperaturilor diurne va scădea spre 3…4 grade, în intervalul 6-8 martie. După 9 martie regimul termic va fi în ușoară creștere spre valori apropiate de normalul perioadei, cu medii ale maximelor în jurul a 8 grade. Temperaturile minime se vor situa în medie între -2 și 1 grad, exceptând nopțile din perioada 7-10 martie când vor fi mai scăzute, spre medii de -6…-4 grade. Începând cu data de 5 martie și până la sfârșitul intervalului de referință, temporar, se vor semnala precipitații slabe cantitativ, pe arii mai extinse în 5 și 6 martie, precum și în perioada 11-14 martie.

Vremea 1 – 14 martie 2021 în Moldova

În intervalul 1-4 martie, procesul de încălzire se va resimți mai ales la valorile diurne, astfel încât media temperaturilor maxime va crește de la 5 la 14 grade, în timp ce media temperaturilor minime va oscila ușor în jurul valorii de 0 grade. Între 5 și 7 martie se estimează răcirea vremii, spre o medie a maximelor de 3…4 grade și a minimelor de -4…-3 grade.

A doua săptămână va fi caracterizată de o creștere treptată a valorilor termice, cu mici variații de la o zi la alta, iar în intervalul 12-14 martie vremea va deveni ușor mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9…11 grade și ale minimelor de -2…0 grade.

Probabilitatea pentru precipitații în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 5-7 martie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo 1 – 14 martie 2021 în Dobrogea

În intervalul 1-5 martie, procesul de încălzire se va resimți îndeosebi la valorile diurne, astfel încât media temperaturilor maxime va crește de la 6 la 13 grade, în timp ce media temperaturilor minime se va situa între 2 și 4 grade. Pe 6 și 7 martie se estimează răcirea vremii, spre o medie a maximelor de 5 grade și a minimelor de -1…0 grade.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, prin creșterea treptată a valorilor termice, cu mici variații de la o zi la alta, se va ajunge ca în intervalul 12-14 martie vremea să devină ușor mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii martie, cu medii ale maximelor de 8…9 grade și ale minimelorde 1…3 grade. Probabilitate pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în datele de 6 și 7 martie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Vremea 1 – 14 martie 2021 în Munteania

Vremea se va încălzi până pe data de 5 martie, când va deveni caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce vor crește, în medie, de la 8 la 16 grade și minime ce se vor situa, în medie, între 0 și 2 grade. Răcirea vremii estimată pentru intervalul 5-7 martie va conduce la o medie a maximelor în jurul a 6 grade și a minimelor de circa -3 grade. A doua
săptămână va fi caracterizată de o creștere treptată a valorilor termice, cu mici variații de la o zi la alta și spre sfârșitul ei vremea va deveni apropiată de normalul termic al celei de-a doua decade a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9…11 grade și ale minimelor în jurul a 0 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, probabilitatea pentru precipitații urmând să fie în creștere în intervalele 6-8 martie și 12-14 martie.

Prognoza meteo 1 – 14 martie 2021 în Oltenia

Vremea se va încălzi în intervalul 1-5 martie, devenind caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce vor crește, în medie, de la 10 la 16 grade și minime ce se vor situa, în medie, între 0 și 2 grade. Răcirea prognozată pentru intervalul 5-7 martie va conduce la o medie a maximelor în jurul a 6 grade și a minimelor de circa -3 grade.

A doua săptămână va fi caracterizată de o creștere treptată a valorilor termice, cu mici variații de la o zi la alta, iar spre sfârșitul ei vremea va deveni apropiată de normalul termic al celei de-a doua decade a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9…11 grade și ale minimelor în jurul a 0 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, probabilitatea pentru precipitații urmând să fie în creștere în intervalele 6-8 martie și 11-14 martie

Vremea 1 – 14 martie 2021 la munte

Vremea se va încălzi până pe data de 4 martie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 5…6 grade și cea a minimelor de -3…-2 grade. Răcirea prognozată pentru intervalul 5-7 martie va determina maxime, în medie, în jurul a -2 grade și minime, în medie, de -9..-7 grade. În cea de-a doua săptămână a lunii martie, în ansamblu normală termic pentru această regiune, media temperaturilor maxime va crește treptat spre 0…2 grade, iar cea a minimelor va ajunge la -6…-4 grade. Probabilitatea pentru precipitații, predominant ninsori va fi în creștere începând din data de 5 martie.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here