Elevii, despre gratuitățile la transport: Guvernul urăște elevii, îi vrea condamnați la sărăcie

Asociațiile de elevi din România susțin că Guvernul vrea să emită o Ordonanță de Urgență care elimină gratuitatea la transport din Legea educației. Reprezentanții elevilor critică intenția și îi cer ministrului Educației să înceteze acțiunile împotriva elevilor săraci, relatează Mediafax.

Potrivit elevilor, „Guvernul României, la inițiativa Ministerului Educației și cu complicitatea Ministerului Transporturilor și Dezvoltării, vrea să condamne elevii din România la abandon școlar printr-o ordonanță care elimină gratuitatea la transportul județean și interjudețean rutier prevăzută în Legea educației naționale”. Conform legii, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Totuși, elevii susțin că în cazul transportului județean, obligațiile autorităților locale și ale celor centrale au fost ignorate.

„La nivel județean nu au fost încheiate contracte așa cum prevede Legea serviciilor transport public local 92/2007 și în conformitate cu Regulamentul european 1370/2007, acest lucru rezultând la zeci de mii de elevi navetiști care și-au achiziționat din buzunarul propriu abonamente de călătorie, deși ar fi trebuit să beneficieze de ele în mod gratuit. La nivel central, autoritățile nu au prevăzut banii necesari în bugetul de stat, fapt ce a urmărit tergiversarea respectării Legii nr. 226/2020. Guvernul, împreună cu consiliile județene au obligația de a pune în aplicare gratuitatea la transport, exact așa cum prevede legea”, susțin asociațiile de elevi prin intermediul unui comunicat de presă.

Elevii au acuzații grave la adresa guvernanților.

„De 8 ani de zile sunt aceleași discuții, ne-am săturat! După ce am reușit sa avem o lege foarte bună care prevede transportul gratuit pentru elevi, Guvernul vrea să o schimbe. Scopul Guvernului în aceste momente este de a pune interesele transporturilor pe primul loc, uitând de elevii aflați în nevoie și care au nevoie de măsuri clare pentru a avea acces la educație. Legea trebuie aplicată și orice tentativă de amânare a acestui lucru arată că nepăsarea față de elevi a ajuns la cote maxime. Se pare că în fiecare an, decidenții vin cu o nouă variantă prin care să se scutească de la respectarea și punerea în aplicare a legii. De ani de zile suntem bătaia de joc a Guvernului. După ce că în perioada pandemiei statul nu ați fost în stare să asigurați accesul la educație, acum când elevii pot merge fizic la școala să recupereze o parte din materie, îi obligați să facă eforturi financiare uriașe sau chiar să stea acasă și să nu mai meargă la cursuri. Este deja destul de clar că și acest Guvern urăște elevii și studenții și îi vrea condamnați la sărăcie” a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președinte Asociației Elevilor din Constanța.

400.000 de elevi sunt supuși discriminării, precizează reprezentanții asociațiilor care semnează protestul.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here