Primăria Slatina va desființa trecerea pentru pietoni amenajată pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, între intersecțiile A.I. Cuza – str. Primăverii și A.I. Cuza – str. Ecaterina Teodoroiu, în zona sediilor PSD și PNL Olt.
Decizia a fost luată la solicitarea liberalului Ștefan Văduva, depusă luna trecută la municipalitate, și va fi pusă în aplicare de Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public (DASIP).
„Având în vedere adresa dumneavoastră (…), înregistrată la Primăria Slatina și transmisă pentru soluționare către Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public, (…) prin care ne solicitați desființarea trecerii pentru pietoni de pe b-dul A. I. Cuza, situată între intersecțiile b-dul A.I. Cuza – str. Ecaterina Teodoroiu, b-dul A.I. Cuza – str. Primăverii, vă comunicăm că instituția noastră a sesizat deja aspectele sesizate de către dumneavoastră, obținând inclusiv avizul Poliției municipiului Slatina – Biroul Rutier.
Astfel, ținând cont de cele specificate mai sus, în perioada următoare instituția noastră va proceda la punere în aplicării a sistematizărilor aprobate/avizate, printre care se regăsește și soluția propusă de dumneavoastră”, se arată în răspunsul primăriei către solicitant.



































Solicitarea a fost tardivă, eu aşa inteleg. Din adresă reiese ca Primăria deja efectuase toate demersurile, având aviz „deja”.