Un băiețel de 4 ani din Argeș a murit după ce s-a înecat cu o bucată cu mâncare

Un copil în vârstă de 4 ani a murit, după ce s-a înecat cu o bucățică dintr-un crenvurșt. Tragedia s-a petrecut în localitatea Hârsești din județul Argeș. 

Un copil de aproape 4 ani s-a înecat cu o bucățică dintr-un crenvurșt în localitatea Hârsești. Paramedicii și medicul ajunși la fața locului au încercat să facă copilul să elimine alimentul, i-au efectuat și manevrele de resuscitare însă fără succes, ulterior declarându-se decesul.

”Incidentul a avut loc în localitatea Hârsești, iar în scurt timp s-a început deplasarea către locul evenimentului un prim echipaj de SMURD cu paramedici şi ulterior a fost alocat şi echipajul SMURD care s-a deplasat la faţa locului cu medic.

Aceştia au încercat să încurajeze copilul să elimine acea bucăţică de crenvurst cu care s-a înecat, blocându-i astfel căile respiratorii. Nu s-a reuşit acest lucru, ulterior copilul intrând în stop cardio-respirator.

S-au încercat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au fost cu succes, iar ulterior s-a declarat decesul pentru copil. Acest tip de înec este foarte grav la copii, pentru că nu este ca la noi la adulţi, să putem să tuşim să eliminăm mai repede bolul alimentar”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Argeş.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here