Potrivit credinței populare, Postul Paștelui este împărțit în două perioade: postul Păresimilor și postul Paștelui.
În acest an, Postul Paștelui 2021 începe pe data de 15 martie și se încheie pe 1 mai, deoarece pe 2 mai se serbează Paștele 2021.
În anul 2021, Paştele ortodox pică pe 2 mai, în timp ce Paştele catolic pică pe 4 aprilie. Postul Sfintelor Paşti în acest an va fi în perioada 15 martie – 01 mai.
Postul de 40 de zile se încheie vineri, 23 aprilie, înainte de Sâmbăta lui Lazăr (24 aprilie). Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte, scrie doxologia.ro. Urmează Săptămâna Patimilor, care este încadrată într-un regim mai aspu de postire.
Pe lângă cele 40 de zile de post, se mai adaugă opt zile atribuite Postului Mare.
Postul Mare: Lăsata secului la carne și la brânză
Duminică, pe 7 martie 2021, este lăsata secului de carne. Timp de încă o săptămână de acum, creștinii mai au voie să consume brânză. Duminică, 14 martie 2021, este lăsata secului de brânză, iar din 15 martie începe perioada postului Paștelui.
La o săptămână, pe 22 martie, este și lăsatul secului de lactate, astfel că, în postul Paștelui nu se consumă brânză și nici lapte.
Ce nu ai voie să mănânci în Postul Paștelui
În postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimentele interzise precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește.
Pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește.
Zilele când au loc dezlegări la pește
- În ziua de Praznicul Bunei Vestiri – pe 25 martie;
- De Florii – în duminica dinaintea Paștelui.
Când se ține post negru în Postul Paștelui
Spre deosebire de Postul Craciunului care este mai bland si are multe dezlegari la peste, Postul Pastelui este mult mai aspru. Zîlele în care se da dezlegare la pește sunt 25 martie (Buna Vestire) si duminica, 25 aprilie (Intrarea Domnului in Ierusalim – Floriile).
Mai mult, în Saptamana Mare se mănâncă numai seara, pâine și apa. Iar în Vinerea Mare se tine post negru.
Ce nu este permis în Postul Paștelui 2021
Postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral.
Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele.
Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc.
În Postul Paștelui nu se cântă și nu se dansează
Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Astfel, în această perioadă petrecerile sunt considerate nepotrivite.
Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni.
Sursa: romania24.ro


































