Zi cu ghinion pentru proprietarii unor autoturisme parcare regulamentar într-o parcare din Slatina, nu mai puțin de trei la număr. Ghinion și pentru un tânăr de numai 19 ani, proaspăt șofer, care în urma unor manevre a avariat cele trei mașini.
După evenimentul petrecut aseară, zicala trei dintr-o lovitură se potrivește mănușă.
Inițial, după ce a provocat accidentul, șoferul nu a rămas la fața locului. Cele trei mașini avariate au fost depistate de un trecător, care a și făcut informația publică.
În cele din urmă, tânărul a fost găsit de oamenii legii.
„Conducătorul auto a fost identificat de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiul Slatina, ca fiind un tânăr, în vârstă de 19 ani. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice”, a declarat Alexandra Dicu, reprezentantul Poliției Olt.
Șoferul a fost testat și cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.


































