Acasă Local Actualitate Olt: Șase san...

Olt: Șase sancțiuni pentru circulația pe timp de noapte, aplicate în ultimele 24 de ore

Polițiștii din Olt au aplicat, în ultimele 24 de ore, mai multe amenzi pentru circulația pe timp de noapte.

Oamenii legii au acționat pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus.

„Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, baruri, terase, restaurante dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 210 de forţe de ordine, fiind verificate 117 societăți comerciale, precum şi 67 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.100 de persoane”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 18.800 de lei, dintre care 103 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 17.500 de lei și 6 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație în valoare de 1.300 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.