Comentariu/ Între „entelectuali”

Totul a început de la un articol de-al lui Liiceanu, publicat pe platforma Contributors, unde a scris o critică dură  la adresa lui Dinescu, „model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”.

Apoi, Dinescu despre Liiceanu: „Un conțopist al abjecției, un conțopist cu mânecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu”.

Disputa Dinescu-Liiceanu a fost provocată de atacul lui Mircea Dinescu la adresa Anei Blandiana (care a băgat nuiaua printre gard), care  povestise în cartea sa „Soră lume” un episod controversat din 1990, la care Gabriel Liiceanu a reacționat calificându-l drept „un disident care se lăfăie într-un comportament de pușlama ordinară”, „scandalagiu”, „vedetă”, „mitocan”, „poftangiu”, „un clovn isteric locuit de patima căpătuielii”. Și toate felurile de înjurături care le depășesc pe ale țațelor de la marginea gardului.

Polemica lor, abjectă și murdară, nu e despre societate, ci e despre ei, bălăceală de un individualism feroce și irelevantă pentru noi cei care privim și ascultăm cearta care se petrece ca la ușa cortului.

Totul vine dinainte de anii ’80 când cei doi reprezentau „ceva” în Uniunea Scriitorilor Comuniști, apoi ruptura din 1989 și „lingerea” tuturor președinților de apoi: Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, pe unii mai mult, pe alții mai puțin.

„El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.  Nu mai contează care a zis. Răzbate clar din cearta proprie oricărei ședințe de partid comunist, nostalgia față de „Iepoca de Aur”. Nimeni nu a păstrat și cultivat mai bine natura spațiului comunist decât acest grup intelectual comunist declarat  apoi  tot de ei anticomunist. Uniți în G. D. S., apoi în I. C. R. ne dezvăluie involuția unei gălăgii fără sens a intelectualului dintotdeauna. Dacă înainte de 1989, încercau să de-legitimizeze cumunismul (nu pe comuniști), după 1990 au legitimat  cu toată forța puterea, oricare ar fi fost ea. Să le zicem doi bolșevici de cartier care nu acceptă să fie judecați, care s-au îmbogățit ireal și care sunt supărați unii pe alții, și își aruncă reciproc vorbe murdare. Noi, avem la ce privi, mai ieșim din necazurile noastre zilnice și mai uităm de nenorocita asta de pandemie.

Întotdeauna intelectualii s-au făcut celebri prin înjurăturile lor, să amintim numai pe: Eminescu, Caragiale, Arghezi, Vinea, în capitalism, Fănuș Neagu sau Eugen Barbu în epoca comunistă, sau Pleșu, Liiceanu, Dinescu în epoca de azi.

Au trecut peste 30 de ani de la lovitura de stat căreia i-au zis revoluție, căzusem într-o banalitate banală, nimic nu mai supăra ținuturile noastre mioritice, nimic  nu ne mai convingea că hotărârea noastră milenară „Noi suntem români” ar mai putea să scârțâie pe undeva.

Din FSN se rupseseră niște partide care s-au declarat cum au vrut ele, unele de dreapta, altele de stânga, toate slăvind străbunicul lor, partidul comunist.

A venit George Soros cu bani, a luat legătura cu Silviu Brucan și au început să clocească și să nască noi tipuri de păsări care să migreze către vest unde au găsit câmpii mai fertile, grăunțe euro cu înlocuitori și titluri de doctor în management.

Toată lumea se aștepta ca dintre acei tineri să se ridice o elită ca un Făt Frumos și să o salveze pe Ileana Cosânzeana mioritică prăbușită în prăpastia iluzionistă a unor vise ireale.

Apoi au început să cadă peste noi, și din est, și din vest, ca niște meteoriți.

Tineri fermentați în toate laboratoarele lumii, de la Chicago până la Berlin și de la Londra până la Moscova, matematicieni, vegetarieni, manageri, eseiști, automatiști, filosofi, elite, fizicieni, adică noii securiști,  au căzut ca omizile peste noi și ne-au năpădit. Tot ce se mai putea roade a devenit ținta lor, și fabricile, și pământurile și apele cu Deltă cu tot, și subsolurile, cu șisturi, cu petrol, cu gaze, cu aur și cu orice.

Spun bătrânii că se repetă tragedia de prin anii cincizeci, tinerii de atunci, kominterniștii, aduși pe tancuri de armata roșie, nu prea știau bine să vorbească românește, iar să scrie nu știau deloc.

Nu prea au fost băgați în seamă, erau băieți frumoși cu creierele spălate de ideologiile staliniste. Au intrat în curțile noastre și ne-au convins să le lăsăm pământurile și vitele la ceape. Au intrat în casele noastre și pe aceia care nu am fost de acord ne-au trimis să umplem pușcăriile și lagărele de muncă. S-au aruncat fără rușine în paturile noastre și pe aceia dintre noi care am încercat să ne opunem, ne-au împușcat cu kalașnikovul.

Apoi, kominterniștii au mai îmbătrânit, s-au făcut secretari de partid comunist, au fost făcuți securiști mioritici, și-au pus costume nemțești cu cravate roșii, ne-au dat pâinea pe cartelă și ne-au convins că ar fi mai bine dacă am muri de foame în propria noastră grădină, grădina lui Dumnezeu.

Și-au format o generație de intelectuali înscriși în Uniunea Scriitorilor care să-i pupe în fund și să le cânte ode de mărire. Intelectualii securiști au umplut toate instituțiile culturale cu securiști formați după modelul chinezesc.

Apoi, mămăliga a explodat în 1989, lumea s-a schimbat, kominterniștii trebuiau primeniți căci cei crescuți la Frunze nu știau să lucreze cu computerul în limba engleză.

Noii kominterniști au fost mai blânzi la început. Adunați de către Silviu Brucan cu banii lui George Soros în niște cluburi de noapte cărora li s-a zis Grupul pentru Dialog Social (GDS) sau Institutul Cultural român (ICR), s-au mulțumit să primească în dar tipărirea în milioane de exemplare și în zeci de limbi a unor cărți ale lor pe care nu și le-au citit nici ei. Și s-au amestecat cu generația mai veche formând un balmoș: Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu, Culcer, Patapievici, Ungureanu, Cioroianu, Alexandrescu, Filipescu, Macovei, Teodorescu, Cărtărescu, și cine i-o mai ști, au lins picioarele conducătorilor, și-au vândut „operele” prin toată lumea, și au încercat să ne convingă pe noi, cei de acasă, că nu suntem noi.

Li s-a oferit țara în palme celor educați pe la UE, „tehnocrații”, doctori în fals management căpătat pe la universități plătite prin est și prin vest, nu au fost în stare să construiască nimic, căci ei au fost educați pe la universitățile din Berlin sau din Paris numai să distrugă și să distrugă.

Altă generație de „albine”, alte roiuri, au fost aruncate peste noi și s-au infiltrat printre noi, ăștia uitați pe aici prin „țara Mioriței”. Mai tineri, mai frumoși, mai spălați, și-au însușit și nume de organizații politice, USB, USR. Sunt „doctori” în orice, chiar și în „influența razelor de lună asupra arăturilor adânci de toamnă”.

Unii, ca Mircea Dinescu, s-au supărat că i s-a alterat ciulamaua din perioada comunistă, și mai ales noua ciulama pe care și-o fierbea pe malurile Dunării, nu au fost de acord cu ei și a izbucnit un război crâncen între intelectuali care a ajuns la episodul de zilele trecute.

Vor urma alte episoade, așa ca între intelectuali…

Gheorghe Atanasescu/ 16 martie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here