În urma controalelor efectuate, ieri, de oamenii legii din Olt, în contextul pandemiei de COVID, pe raza județului a fost depistată o persoană care încălca circulația pe timp de noapte.
Astfel, fără niciun motiv bine întemeiat, o persoană din Olt circula după ora 22:00.
„A fost descoperită o abatere, fiind aplicată o amendă pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera cirulație în valoare de 500 de lei”, transmite Poliția Olt.
De altfel, și pentru cei care nu poartă mască s-au aplicat zeci de amenzi, în ultima zi.


































