Acasă Local Actualitate Ploile au făc...

Ploile au făcut ravagii în mai multe localități din Olt. Care sunt pagubele/ FOTO

Mai multe localități din Olt au fost afectate de ploile din ultima perioadă.

Astfel, din datele transmise de Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, în urma precipitațiilor din ultimele zile au fost afectate localitățile Sâmburești, Tătulești și Pleșoiu.

„În localitatea Tătulești, au fost afectate un pod, 1 kilometru de drum comunal și 2.2 kilometri de străzi. În localitatea Pleșoiu, au fost afectate trei hectare de teren arabil și două hectare de grâu, iar în localitatea Sâmburești au fost afectați circa 0.28 de kilometri de străzi”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Județul Olt se află, până joi, la ora 10.00 sub incidența unei atenționări meteo cod galben de ploi, iar începând de mâine și până pe 20 martie, sub incidența unei informări meteo de precipitații, iar cursurile de apă din județ, se află până în data de 18 martie, la ora 16.00, sub incidența unui cod galben, fiind preconizate creșteri de debite și niveluri.

Situația este monitorizată permanent de Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.