Unul dintre grupurile de Facebook denumite „Parchezi ca un bou”, înființate pentru a scoate în evidență modul greșit în care unii dintre conducătorii auto își parchează autovehiculele, și-a propus să surprindă imagini cu astfel de nereguli în Slatina.
Iar Slatina nu duce deloc lipsă de șoferi impasibili la acest capitol. De pildă, un conducător și-a parcat autoturismul chiar lângă incinta îngrădită a unor containere de gunoi, blocând accesul spre acestea. Cei care au mers să-și arunce sacii de gunoi nu au avut decât să își lase gunoiul pe autoturismul greșit parcat.
Dovedind un dezvoltat simț al umorului, cel care a postat imaginea se întreabă dacă nu cumva proprietarul mașinii a intenționat să-și arunce autoturismul la gunoi. De altfel, unele comentarii sunt de-a dreptul savuroase, așa că le vom reda și noi în josul fiecărei imagini.















































