Oamenii legii din Olt au intervenit, ieri, la o petrecere privată desfășurată pe raza orașului Corabia. Totul s-a încheiat cu amenzi.
Forțele de ordine oltene au descoperit petrecerea în timp ce desfășurau acțiuni specifice de control în contextul pandemiei de COVID.
„În jurul orei 20.00, în timp ce desfășurau activități pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile impuse în această perioadă, două echipe mixte formate din polițiști și jandarmi au întrerupt o petrecere privată, organizată pe raza orașului Corabia”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
Potrivit oamenilor legii, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 11.000 lei.


































