Un motociclist din Slatina a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu o mașină

Un motociclist a ajuns cu răni la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut la intersecția DN 65 cu DJ 644, pe raza comunei Bobicești.

Potrivit polițiștilor, motocicleta condusă de slătinean, un bărbat de 71 de ani, a intrat în coliziune cu un autoturism.

„Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt sunt prezenți la locul producerii unui accident rutier, pentru a efectua cercetări. Evenimentul s-a produs la intersecția Drumului Național 65 cu Drumul Județean 644, pe raza comunei Bobicești, fiind implicate un autoturism și o motocicletă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

La fața locului au intervenit pompierii SMURD Balș, dar și un echipaj medical de la Ambulanță.

„Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit conștient, cu fractură deschisă la membrul inferior stâng și multiple excoriații”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al pompierilor olteni.

Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina.

Polițiștii au testat conducătorul autoturismului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

Oamenii legii au demarat cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here