Un tânăr din Olt, reținut după ce a omorât un brașovean. A fost ajutat de o minoră

Sursa foto: romaniatv.net

Un tânăr din Olt, vinovat pentru moartea unui bărbat din Brașov. El, împreună cu o minoră, de numai 17 ani, au intrat în casa victimei, aplicându-i mai multe lovituri de cuțit în piept. Cei doi au fost reținuți, iar cerectările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie. 

În fapt, la data de 08 aprilie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că pe scara imobilului unde locuiește se află o persoană de sex masculin în stare de inconștiență, ce prezintă urme vizibile de violență.

„La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiștii brașoveni, care au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 46 ani, cadrele medicale sosite la fața locului declarând decesul acesteia.

Din primele cerecetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că victima prezenta mai multe leziuni la nivelul pieptului, ce ar fi putut fi provocate cu un obiect tăietor – înțepător.

Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, s-a constituit echipa operativă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Săcele în vederea efectuării cercetărilor și identificării autorului.

În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii au identificat autorul faptei în persoana unui tânăr, în vârstă de 23 ani din județul Olt, stabilindu-se faptul că acesta ar fi fost ajutat de o altă persoană, o tânără, în vârstă de 17 ani din municipiul Brașov”, transmite IPJ Brașov.

În continuare, polițiștii au stabilit faptul că, tânăra ar fi postat pe o pagină de internet un anunț pentru găsirea unui loc de muncă, fiind abordată în acest sens de către victimă.

„La data de 08 aprilie 2021, tânăra, împreună cu bărbatul în vârstă de 23 ani, între cei doi existând o relație de prietenie, s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate, unde, tânărul, folosindu-se de un obiect tăietor – înțepător, i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul pieptului, ulterior cei doi sustrăgând mai multe bunuri din interiorul locuinței.

Ieri, 12 aprilie 2021, polițiștii brașoveni, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza municipiului Brașov, unde au fost depistați cei doi tineri, precum și mai multe bunuri ce ar fi fost sustrase din imobilul persoanei vătămate, cele din urmă fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, mai transmite Poliția Brașov.

În continuare, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Activitățile în cauză au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here