Acasă Național Un nou drum e...

Un nou drum expres va fi construit în România! Contractul a fost deja semnat

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care informează că un nou drum expres va apărea în România. El a precizat, joi, că a fost semnat documentul necesar pentru proiectarea și execuția drumului.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția drumului expres Galați – Brăila. El susține că acest drum expres este un proiect cheie pentru legarea celor două municipii.

Anunțul semnării contractului a fost făcut chiar de ministrul Drulă prin intermediul unui mesaj pe pagina oficială de Facebook.

„Azi am participat la semnarea contractului pentru construirea (proiectare + execuţie) drumului expres Galaţi – Brăila. Acesta este un proiect-cheie pentru legarea celor două municipii, pentru dezvoltarea întregii zone, inclusiv prin conexiunea la podul suspendat peste Dunăre şi, implicit, la Tulcea”, a precizat Drulă.

Drumul expres va fi o alternativă la DN22B

Drumul expres Galați – Brăila va avea o lungime de 11 km, va cuprinde trei poduri, două viaducte și un pasaj. Acesta va avea două benzi pe sens și parapete despărțitor între sensuri.

„Antreprenorul român care a câştigat contractul şi care a dat dovadă de seriozitate în lucrările pe care le are deja în portofoliu va trebui să finalizeze proiectarea în cel mult 10 luni, iar execuţia în maximum 24 de luni. Am toată încrederea că se va încadra în acest termen şi că, în 2023, vom putea circula pe un drum modern între oraşele Brăila şi Galaţi”, a adăugat ministrul Drulă, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here