Premierul Cîţu: ”Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown”

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă fără o carantinare de tip lockdown.

“Am spus tot timpul că nu sunt de acord cu o carantinare a României cu lockdown. Dar nu numai eu, a spus şi domnul preşedinte. Am spus că putem să gestionăm această situaţie şi vedeţi că valul trei a început să scadă fără să carantinăm, fără să închidem economic. (…) În fiecare zi suntem în scădere, în fiecare zi avem şi mai puţine persoane în Terapie Intensivă”, a declarat Florin Cîţu la Digi24.

Acesta a susţinut că decizia de destituire a Andreei Moldovan nu a avut legătură cu ordinul privind noi reguli pentru instituirea carantinei în sine, cât mai ales cu faptul că în cazul acelui ordin nu s-a respectat procedura.

“Nimeni nu contestă că doamna respectivă era un medic bun. Ceea ce eu nu vreau să am în acest Guvern este încălcarea flagrantă a procedurilor. Pentru că până la urmă eu răspund de acest lucru. Iar acolo a fost călcată în picioare procedura. (…) Nu putem să ne batem joc de procedură.

Nu are nicio legătură cu ce scria în acel ordin. Nu am contestat niciodată acest lucru. Am contestat faptul că nu s-a respectat procedura, legislaţia în vigoare. (…) Era un ordin care a fost dat după ce nu a respectat nicio procedură. Nu avea ce să caute acolo. (…) În toate deciziile mele de premier voi respecta Constituţia. În spiritul şi litera ei”, a spus Cîţu.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here