Fostul primar al orașului Bocșa s-a sinucis la o lună după ce și-a dat demisia. A fost găsit împușcat în cap

Fostul primar al oraşului Bocşa, Emanuel Dănilă, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit, vineri dimineaţa, în locuinţă, împuşcat în cap, soţia sa fiind cea care a anunţat Poliţia despre acest incident tragic.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au stabilit că victima prezenta o plagă prin împuşcare la nivelul capului, iar decesul a fost confirmat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, a informat IPJ Caraş-Severin.

De asemenea, la faţa locului a fost găsită o armă de vânătoare.

″În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin se află la faţa locului în vederea efectuării cercetării şi stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul. Din verificările efectuate până în prezent, arma de vânătoare este deţinută legal de bărbatul în cauză”, a precizat sursa citată.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Decesul fostului primar din Bocşa a fost catalogat de foştii săi colegi din PNL Caraş-Severin ca un “gest tragic şi disperat”, generat de o depresie post-COVID.

“Camaradul nostru, Emanuel Dănilă, Manu de la Bocşa, astăzi s-a ridicat la Cer prin voinţa lui. Este un gest tragic şi disperat, într-o lună a durerii şi a patimilor, generat de o depresie post-COVID, din cauza căreia a şi demisionat din funcţia de primar. Era un om bun şi harnic, un coleg sincer şi devotat, un spirit liber şi un rebel frumos. Condoleanţe familiei îndurerate, alături de care noi, Filiala PNL Caraş-Severin, vom fi mereu! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a PNL Caraş-Severin şi semnat de senatorul Marcel Vela.

Emanuel Dănilă a fost ales primar al oraşului Bocşa în septembrie 2020, însă a demisionat din funcţie în luna martie 2021, decizia fiind motivată de acesta ca fiind determinată de motive personale, care au ţinut de starea sa de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here